Ședință de Guvern, luni, la ora 16. Care e principala temă de pe agenda discuției în sistem online

Ședință de Guvern, luni, la ora 16. Care e principala temă de pe agenda discuției în sistem online
foto: Facebook @ Florin Cîțu

Guvernul Cîțu are programată o ședință în sistem online, luni, la ora 16, iar principala temă de pe agendă va fi proiectul de Ordonanță de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale.

Proiectul de OUGinclude decizii care să permită îndeplinirea, în cel mai scurt timp, în noua structură, a activității Guvernului și a ministerelor.Proiectul este promovat ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr.31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1285 din 23 decembrie 2020, a precizat Executivul de la Palatul Victoria, printr-un comunicat de presă.

Guvernul Cîțu a mai avut o ședință pregătitoare, în ziua în care a fost învestit

Noul Guvern a avut deja o primă ședință, însă a fost una mai degrabă pregătitoare decât una propriu-zisă. Momentul a avut loc miercurea trecută, chiar în ziua în care premierul Florin Cîțu și miniștrii propușide coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR au primit încrederea Parlamentului și au depus jurământul de învestitură.

Înainte să se reunească la Palatul Victoria, Florin Cîțu și miniștrii participaseră la ceremonia de depunere a jurământului, care s-a desfășurat la Palatul Cotroceni, în prezența Președintelui României.

„Domnule prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie, și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare. Oamenilor, cetățenilor români li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi Sănătatea, Educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiecte pe termen mai scurt, combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabil și toate aceste lucruri vor fi livrate. Trebuie să fie livrate! Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autoritățile statului vom face ce am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului. Au trecut aproape 2 ani, în care am avut campanii electorale, alegeri, acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer, la treabă!”, declara șeful statului la acel moment.

Care este componența Guvernului Cîțu

  • Florin-Vasile Cîțu – prim-ministru;
  • Ilie-Dan Barna – viceprim-ministru;
  • Kelemen Hunor – viceprim-ministru;
  • Alexandru Nazare – ministrul finanțelor;
  • Lucian Nicolae Bode – ministrul afacerilor interne;
  • Bogdan Lucian Aurescu – ministrul afacerilor externe;
  • Stelian-Cristian Ion – ministrul justiției;
  • Nicolae-Ionel Ciucă – ministrul apărării naționale;
  • Claudiu-Iulius-Gavril Năsui – ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului;
  • Virgil-Daniel Popescu – ministrul energiei;
  • Cătălin Drulă – ministrul transporturilor și infrastructurii;
  • Nechita-Adrian Oros – ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
  • Tánczos Barna – ministrul mediului, apelor și pădurilor;
  • Cseke Attila-Zoltán – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;
  • Cristian Ghinea – ministrul investițiilor și proiectelor europene;
  • Raluca Turcan – ministrul muncii și protecției sociale;
  • Vlad Vasile Voiculescu – ministrul sănătății;
  • Sorin-Mihai Cîmpeanu – ministrul educației;
  • Ciprian-Sergiu Teleman – ministrul cercetării, inovării și digitalizării;
  • Bogdan Gheorghiu – ministrul culturii;
  • Novák Carol-Eduard – ministrul tineretului și sportului.
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`