Ședință cu scântei la Comisia de unificare a PNL. Liberalii au ajuns la concluzia că au dreptul să numească un vicepreședinte la ICR, după ce postul a rămas vacant.
Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, a venit cu propunerea ca Dacian Cioloș să fie susținut de PNL pentru această funcție, fapt ce a stârnit discuții aprinse.
Potrivit stiripesurse.ro, primii care și-au arătat nemulțumirea au fost vechii liberali, care nici nu vor să audă de sprijin politic pentru fostul premier.
Discuția a avut loc în contextul în care apar tot mai multe zvonuri potrivit cărora Cioloș s-ar putea înscrie în PNL pentru a candida la funcția de președinte al partidului. De altfel, chiar și fostul premier a susținut că ia în calcul înscrierea într-un partid sau crearea unuia nou.
Vechii liberali, în schimb, nici nu vor să audă de Dacian Cioloș, pe care îl învinovățesc pentru rezultatul foarte slab obținut de partid în alegerile parlamentare.