Ședință a coaliției de guvernare, programată luni: Este prima reuniune a conducerii coaliției după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății
Liderii coaliției de guvernare ar urma să se reunească, luni, într-o ședință, prima de după revocarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, decizie ce a generat tensiuni între partenerii din Executiv. Luni dimineață, înainte de reuniunea coaliției, este programată o ședință a Biroului Executiv al PNL.
Prima ședință a coaliției de guvernare de după revocarea lui Vlad Voiculescu și anunțul celor de la USR PLUS că nu îl mai susțin pe Florin Cîțu
Imediat după revocarea lui Vlad Voiculescu, reprezentanții USR PLUS au anunțat că nu-l mai susțin pe Florin Cîțu în funcția de premier iar, potrivit unor surse politice, aceștia l-ar prefera pe Ludovic Orban în locul actualului prim-ministru, deși aceastaa fost o variantă refuzată categoric în luna decembrie, atunci când s-a negociat formarea Guvernului.
”Nu a exista nicio consultare anterioară (…)legată de o asemenea decizie, cu atât mai mult cu cât luni, în ședința coaliției, agreaserăm că reîntoarcem la obiectivul de guvernare și ieșim din acest balet politic care încearcă să-și mărească impresia artistică.
Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea USR-PLUS”, declara vicepremierul Dan Barna, pe 14 aprilie, la câteva ore după demiterea lui Voiculescu.
Ludovic Orban: Coaliția merge mai departe
Pe de altă parte, conducerea PNL au anunțat că îl susține în continuare pe Florin Cîțu.
Chiar la finalul săptămânii trecute, președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis că atuala coaliție merge mai departe, subliniind că ”nu poți să schimbi premierul numai pentru că nu-i convine unui partid din coaliție, că a fost schimbat un ministru lipsit de performanță”.
”Coaliția merge mai departe. (…) Aici nu suntem într-o competiție, nu mai există război, întrePNL, USR-PLUS, UDMR, grupul minorităților, există o înțelegere pentru România privitoare la guvernarea țării, nu este vorba despre un campionat de orgolii sau o competiție între oameni care suferă de vedetism. Este vorba de o răspundere uriașă pe umerii noștri, să guvernăm România”, a transmis liderul liberal într-un mesaj publicat pe Facebook.
Un mesaj similar avenit și din partea premierului Florin Cîțu, care a precizat că toată lumea trebuie să înțeleagă că există o diferență între chestiunile politice și actul de guvernare.
„Coaliția poate merge mai departe. Coaliția este acolo să guverneze. Cred că trebuie cu toții să înțelegem că există o diferență între actul politic, ceea ce se întâmplă în Parlament, și actul de guvernare. (…) Îi asigur pe membrii cabinetului că opiniile lor personale sunt opinii personale și îi voi evalua de fiecare dată pentru ceea ce fac și nu pentru ceea ce spun că fac”, a declarat Cîțu, duminică, după ședința de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).
Kelemen Hunor: Florin Cîţu are susţinerea noastră în continuare
Și liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că premierul Florin Cîțu are în continuare susținerea partidului.
„Florin Cîţu are susţinerea noastră în continuare, a condus cu responsabilitate şi cu multă empatie Guvernul, până acum, şi sunt convins că va avea această posibilitate să conducă mai departe Guvernul. Trebuie să trecem peste această situaţie. Da, pentru toată lumea este o situaţie nedorită, dar nu se pune problema să ne gândim la schimbarea primului ministru, să reluăm discuţiile, să aruncăm ţara într-o instabilitate politică şi nu putem transmite nici cetăţenilor, nici societăţii la modul general, dar nici partenerilor noştri externi că nu suntem în stare să gestionăm o situaţie politică şi permanentă. Ne întoarcem într-o criză politică, nu este de acceptat”, a declarat, recent, Kelemen Hunor.