Secretarul general al Partidului Conservator, Damian Florea, afirmă că atacul liderului USL Crin Antonescu la adresa PC este un fel de „culturism” la televizor.
“Nu zicea dumnealui să nu mai facem gimnastică la televizor? Acum ce facem, am trecut la culturism? Asta se înțelege că ne arătăm mușchii”, a declarat Damian Florea pentru pesurse.ro.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, că, Partidul Conservator, dacă este nemulţumit de colaborarea cu PNL în cadrul Protocolului Alianţei de Centru Dreapta (ACD), poate să plece.
„Dacă Partidul Conservator este nemulţumit, poate să plece. Construcţia USL nu stă în Partidul Conservator, iar dacă unii prin PC îşi imaginează că cineva din PNL sau eu, ca preşedinte al acestuia, avem vreun soi de timiditate în a spune clar lucrul acesta, se înşeală amarnic”, a spus Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului, după Biroul Politic Naţional al PNL. (Detalii AICI)