Secretarul general al NATO: Construcţia scutului antirachetă va începe în România până la sfârşitul lunii octombrie

Publicat: 23 10. 2013, 12:44
Foto: B1 TV

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, marți, la Bruxelles că lucrările la construcția sistemului de apărare antirachetă AEGIS vor începe în România la sfârșitul acestei luni.

Într-o declaraţie de presă făcută pentru ziariştii ruşi înainte de începerea reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, Anders Fogh Rasmussen a afirmat, de asemenea, că scutul antirachetă din Europa va proteja până în 2018 întreaga populaţie a ţărilor membre ale NATO.

„Considerăm ameninţarea unui atac cu rachetă ca fiind reală, de aceea avem nevoie de un sistem corespunzător de apărare. Până în anul 2018, acest sistem de apărare antirachetă va proteja întreaga populaţie a Europei şi a ţărilor membre ale NATO“, a afirmat Rasmussen, citat de agenţia Ria Novosti și preluat de Agerpres.

Anders Fogh Rasmussen a insistat că scutul antirachetă are un caracter strict defensiv şi a propus Rusiei să participe la acest proiect, deși puterea de la Moscova consideră că acest proiect este îndreptat împotriva sa.