Secretarul general adjunct al PSD: Decizia de a nu vota la moțiunea de cenzură inițiată de PNL nu ține de vreo strategie ascunsă

Secretarul general adjunct al PSD: Decizia de a nu vota la moțiunea de cenzură inițiată de PNL nu ține de vreo strategie ascunsă
Foto: agentia.org

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a transmis, joi, printr-un comunicat, că decizia membrilor partidului de a a nu vota vineri la moțiunea de cenzură nu face parte dintr-o strategie ascunsă.

Potrivit Agerpres, decizia social-democraților este susținută și de partenerii de coaliție.

„Pur și simplu încercăm să arătăm întregii țări situația groaznică și starea de haos în care se regăsesc cei de la PNL — PDL. Demersul lor nu numai că nu va întruni jumătatea necesară din numărul voturilor parlamentarilor, dar nu se va bucura nici măcar de susținerea tuturor celor care au semnat inițial moțiunea.

Întrucât conflictul dintre grupurile de interese din PNL și PDL s-a acutizat tot mai mult în plan central și local, iar disensiunile dintre ei și neînțelegerile vizavi de cele 7 — 8 liste cu guverne din umbră sunt atât de mari, la votul de mâine, pur și simplu, se vor boicota reciproc”, arată Ștefănescu, în comunicat.

Rovana Plumb, Ministrul Muncii, a declarat că PSD nu va vota vineri în Parlament la moțiunea inițiață de PNL. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`