Secretarul de stat Andrei Baciu preia o parte din atribuțiile ministrului Sănătății
După demiterea lui Vlad Voiculescu, o parte dintre atribuțiile ministrului Sănătății vor fi preluate de secretarul de stat Andrei Baciu, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților privind vaccinarea anti-COVID-19.
Andrei Baciu va prelua unele dintre atribuțiile ministrului Sănătății
Referindu-se la preluarea unora dintre atribuții până la desemnarea unui nou ministru la Sănătate, Andrei Baciu a declarat, joi dimineață: „Ce pot să vă spun este că aceasta este o decizie pe care o ia domnul prim-ministru din poziția de ministru interimar și oricum rolul meu, rolul nostru este de a asigura, până la instalarea viitorului ministru, asistența medicală pentru toți pacienții din România și continuarea și accelerarea campaniei de vaccinare”.
Între timp, interimatul la Ministerul Sănătății va fi asigurat de premierul Florin Cîțu, care, în această nouă calitate, are programată joi, de la ora 11.30 o întrevedere online cu șefii Direcțiilor de sănătate publică din țară și cu managerii spitalelor COVID.
Ulterior, la ora 13.00 este programată o ședință de Guvern, la care membrii USR PLUS nu au anunțat încă dacă vor participa.
Florin Cîțu: Pentru a mă asigura că încrederea în instituțiile statului rămâne, am decis să fac o schimbare la vârful Ministerului Sănătății
Vlad Voiculescu a fost revocat din funcție miercuri dimineață de premierul Florin Cîțu. În acelaști timp, și Andreea Moldovan a fost eliberată din funcția de secretar de stat.
”Ca să avem succes în lupta cu pandemia, am spus mereu că este nevoie de încredere în instituțiile statului, în instituțiile care administrează această perioadă dificilă. În acest context, pentru a mă asigura că încrederea în instituțiile statului rămâne, am decis să fac o schimbare la vârful Ministerului Sănătății. Vreau să-i asigur pe toți românii că eu cred cu tărie în această coaliție de guvernare, pentru că s-a constituit în urma votului românilor, în jurul unor valori, al unor idei și nu în jurul unor persoane”, și-a explicat Florin Cîțu decizia.