Sebastian Lăzăroiu: Traian Băsescu ar putea demisiona, cu condiția modificării Constituției. Mihai Ungureanu, candidat la prezidențiale
Preşedintele Traian Basescu ar fi dispus să demisioneze din funcţie, cu condiţia unui acord cu Opoziţia asupra modificării Constituţiei pe mai multe puncte.
Este declaraţia fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Acesta crede că la începutul lui 2013 sunt şanse să se organizeze alegeri parlamentare şi prezidenţiale.
Mai mult, în opinia sa, actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, ar putea fi un candidat potrivit la alegerile prezidenţiale din 2013.
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu nu recunoaşte că ar fi vorbit cu preşedintele, însă a declarat pentru ziare.com că Traian Băsescu ar fi dispus să-şi scurteze mandatul.
„Preşedintele în funcţie e dispus să-şi scurteze mandatul, în aşa fel încât, din 2013 încolo, parlamentarele şi prezidentiale să se suprapună, cum era pe vremuri. Dacă actuala Opoziţie, care oricum vrea să scape de Traian Băsescu, va decide să accepte acest aranjament, cred că e plauzibil. Deci modificarea Constituţiei contra demisiei preşedintelui Traian Băsescu„, a spus Lăzăroiu.
Lăzăroiu a mai spus că legea findamentală trebuie modificată şi că în opinia şefului statului revizuirea Constituţiei este mai importantă decât mandatul de cinci ani.
„Constitutia e, daca vreti, ultima reduta pe care trebuie s-o atacam. In rest, ati avut reforma in Justitie, am avut coduri noi, probabil se va face reforma in Sanatate, dar Constitutia e, ca sa folosesc limbajul softist, sistemul de operare, cel mai important soft. Toate tarile, pentru a se proteja de efectele crizei, unele au umblat in Constitutie, altele planuiesc s-o revizuiasca si chiar la nivel eurppean se discuta de revizuirea tratatelor„, a adăugat Lăzăroiu.
În opinia sa, actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, ar putea fi candidat la alegerile prezidenţiale din 2013.
„S-ar putea să avem alegeri prezidenţiale în 2013, odată cu parlamentarele şi unul din candidaţi să fie actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, care la ora asta stă bine în sondaje„, a încheiat Sebastian Lăzăroiu.
Modificările dorite de Traian Băsescu în Constituţie ar viza mai multe puncte, de la scurtarea mandatului şefului statului până la implementarea deciziilor referendumului din 2009.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf