Sebastian Lăzăroiu: Antonescu a început să aibă un limbaj dublu. Se înțelege cu Băsescu, apoi iese și spune că e nelegitim

Publicat: 01 02. 2013, 22:47

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat vineri seară, în emisiunea „Discuția săptămânii” de pe B1 TV că liderul PNL Crin Antonescu se înțelege cu președintele Băsescu în cadrul întâlnirilor oficiale, dar când face declarații publice afirmă doar contrariul.

„Antonescu a început să aibă un limbaj dublu, pe care nu-l avea. Se întâlnește cu președintele Traian Băsescu în cadrul instituțional, discută, cad de acord, pe urmă iese în fața presei și spune că Băsescu nu e legitim. Dacă îl consideri nelegitim, de ce te mai întâlnești cu el?”, a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Consilierul prezidențial explică gesturile lui Crin Antonescu prin anumite „calcule electorale” pentru anul 2014.

„Crede că menținând această tensiune între el și președintele țării va obține un scor mare la prezidențiale. Că va reuși să conserve un electorat care să-l voteze”, spune Sebastian Lăzăroiu.

Acesta spune că frica lui Antonescu este total nejustificată, pentru că Traian Băsescu nu va mai candida pentru un nou mandat de președinte, singura lui problemă la ora actuală fiind cea cu justiția.

„Sigur, Antonescu ar cădea în ridicol, dacă el, ca șef al Senatului ar refuza să se vadă cu președintele. Dar apoi fuge repede la Antena 3 și spune că Băsescu trebuie suspendat dacă nu respectă Constituția. În mintea lui, el crede că-l va ajuta în campania prezidențială dacă agită spiritele în acest mod”, încheie consilierul prezidențial.

Sebastian Lăzăroiu, despre Crin Antonescu

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: