Sebastian Ghiță, la IPJ Prahova, pentru controlul judiciar
Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat vineri dimineață la sediul IPJ Prahova, după ce a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti.
Ghiță nu a vrut să facă nicio declarație nici când a ajuns, nici după ce a plecat de la sediul poliției.
Sebastian Ghiță a contestat măsura controlului judiciar, care, prin altele, îl obligă să nu părăsească țara.
Ghiţă este acuzat că a sprijinit un grup infracţional care a fraudat fondurile europene într-un program de investiţii derulat de Hidro Prahova.
În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova suspendat din funcţie pentru 60 de zile de DNA şi fiul său, deputatul Vlad Cosma.