Sebastian Ghiţă, după şedinţa PSD: Victor Ponta este dator României cu o reformă reală a partidului. Ion Iliescu trebuie să se retragă

Publicat: 27 11. 2014, 18:39

Prima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, desfăşurată joi la sediul central al partidului, s-a încheiat cu o serie de măsuri importante votate de liderii partidului. Premierul Victor Ponta, totodată şi preşedintele PSD, a obţinut o primă victorie în partid după alegeri, propunerile sale fiind acceptate aproape în unanimitate: au existat doar 2 voturi împotrivă şi două abţineri.

La finalul şedinţei, deputatul PSD Sebastian Ghiţă a oferit câteva precizări privind temele discutate, explicând că Victor Ponta este dator României cu o reformă reală a partidului, dar şi că liderul onorific al social-democraţilor, Ion Iliescu, ar trebui să se retragă.

„Victor Ponta este deja un lider politic puternic şi cu experienţă, conduce cel mai mare partid, este Prim Ministru şi până acum avut în viaţă victorii şi înfrângeri. De astăzi, Victor Ponta are o misiune extrem de grea. Acesta trebuie să forţeze reformarea reală a PSD şi a întregului sistem politic. Pentru că acesta a fost sensul votului oamenilor din alegerile prezidenţiale, indiferent de turul de scrutin”, a declarat Sebastian Ghiţă, citat de Evenimentul Zilei.

Deputatul social-democrat susţine, totodată, că atât PSD cât şi restul partidelor „trebuie să se schimbe” şi să arate că „au un răspuns la acuzaţiile de comunism, corupţie şi ineficienţă”.

Victor Ponta nu a fost în PCR. În anul 2014 era singură şansă că PSD să arate că propune românilor un lider tânăr, că s-a rupt de trecut. Tineri care nu au fost în PCR îl acuză pe Ponta de comunism! Trebuie să ne rupem de cei 25 de ani de după Revoluţie, susţine Sebastian Ghiţă.

În acest sens, deputatul este de părere că liderul onorific al PSD, Ion Iliescu, ar trebui să facă un pas înapoi.

„Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se aşează la fiecare şedinţa lângă preşedintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul că Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, mai spune Sebastian Ghiţă.