Sebastian Burduja, președintele PNL București, susține că „lucrările la linia 5 s-au blocat pentru că Primăria Generală nu a mai făcut plățile necesare”.
Liberalul spune că lucrările „trebuie duse de urgență la bun sfârșit”.
„Lucrările la linia 5 s-au blocat pentru că Primăria Generală nu a mai făcut plățile necesare. Antreprenorul anunță asta printr-un semn pe șantier. Demarate în plină campanie electorală, aceste lucrări trebuie duse de urgență la bun sfârșit. Împreună cu viceprimarul general Stelian Bujduveanu și echipa de consilieri liberali, am solicitat convocarea de îndată a unei ședințe de consiliu general, pentru rezolvarea situației”, a declarat Sebastian Burduja, luni, într-o postare pe Facebook.
„Important nu este să căutăm vinovați, ci să rezolvăm cât mai repede problema pentru zecile de mii de bucureșteni care stau blocați în trafic în zona Aviației”, a adăugat el.
Președintele PNL București a vorbit despre modul în care se vor poziționa consilierii liberali în Consiliul General.
„Pentru că m-ați mai întrebat cum vom aborda lucrurile în consiliul general în următorii ani, PNL Bucuresti va susține, constructiv și cu argumente, toate proiectele bune pentru bucureșteni. Vom prezenta în perioada următoare un set de priorități, infrastructura de transport public verde, de mare capacitate, fiind în topul listei. Bucureștenii merită mai mult. Nu conflicte, ci soluții. Nu scandal, ci dialog. Nu vorbe, ci fapte”, a mai declarat Sebastian Burduja.