Procesul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD, partid pe care l-a condus până la momentul în care a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, se reia joi la Tribunalul București, potrivit B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Dosarul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD a fost mutat de la o instanță, la alta, iar ulterior speța avea să fie suspendată pe fondul stării de urgență.
Este posibil ca fostul lider social-democrat să fie adus, joi, din Penitenciarul Rahova, unde își ispășește condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare din dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, să fie adus în fața Tribunalului București, întrucât nu a fost cerută procedura de videoconferință. În caz contrar, dosarul poate fi judecat în lipsă.
În primă fază, judecătorii au respins solicitarea lui Liviu Dragnea, care susținea că alegerea Vioricări Dăncilă în fruntea PSD a fost făcută ilegal, având în vedere că la vot au participat și reprezentanții filialei din Teleorman – entitate implicată în dosarul în care Liviu Dragnea a ajuns la închisoare.
Cu toate acestea, Liviu Dragnea are puțini sorți de izbândă, dat fiindcă alți judecători s-au pronunțat deja în defavoarea fostului lider PSD. Chiar și așa, de la momentul în care era încarcerat în dosarul angajărilor fictive, Liviu Dragnea a început o adevărată ofensivă împotriva PSD, dar a avut și o serie de încercări de a ieși din închisoare înainte de termen – toate soldate fără succes.
Liviu Dragnea a rămas fără drept de muncă, pentru că a acordat un interviu din Penitenciarul Rahova în mod ilegal. În material, fostul șef PSD a vorbit, printre altele, despre relația cu Viorica Dăncilă și a declarat că, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din 2019, n-ar fi cerut grațierea, „pentru că grațierea o cer oamenii vinovați”.
„Eu m-am abținut foarte mult. Oricum la presă nu puteam să ies. M-am abținut și să trimit, eventual, o postare. Și în discuția cu tine din campania de la prezidențiale mi-ai spus, m-ai rugat, că ar fi bine să nu intervin. Ce m-a deranjat foarte mult atunci, doamna Dăncilă, Viorica Dăncilă, se trezea foarte des vorbind despre faptul că nu mă va grația. Una, două: nu-l voi grația, una, două, nu-l voi grația. Probabil că erau reporteri care erau rugați de consilierii dumneaei să pună întrebarea asta. Chiar eram foarte nervos și voiam să-i spun atunci așa: doamna candidat, nu mai vorbi despre faptul că nu o să mă grațiezi pe mine, că eu nu o să scriu o cerere de grațiere nici adresată ție, nici adresată lui Iohannis, pentru că grațierea o cer oamenii vinovați. Eu sunt adus aici nevinovat și nu am de ce să cer grațiere. Și atunci mi-ai zis și tu, mi-a zis și Irina, și alți prieteni: domne, o să spună că din cauza dumitale nu câștigă alegerile. Nu îmi era foarte ușor, nu mă uitam la presă, dar mai vorbeam cu colegii de aici, mai auzeam discuții… era campanie electorală”, afirma Liviu Dragnea, în interviul cu pricina.
În replică, fostul premier Viorica Dăncilă susține că Liviu Dragnea a făcut presiuni pe tema aministiei și grațieirii, pe vremea când ea conducea cabinetul social-democrat de la Palatul Victoria, iar el era președintele partidului.
„Cât timp am fost prim-ministru nu am dat nicio ordonanță de urgență pe justiție! Și nu am avut niciodată vreo inițiativă pro-amnistie și pro-grațiere!Sunt sigură că acest lucru l-a iritat pe domnulLiviu Dragnea, dar am considerat că interesul României primează. N-am vrut să fac ceva ce știam sigur că e rău pentru țară.Confirm din nou: au fost presiuni din partea domnului Dragnea pe tema amnistiei și grațierii. Timp de mai multe luni de zile au venit direct și indirect sugestii, recomandări, idei, pe care însă le-am respins.Domnul Dragnea n-a primit bine aceste refuzuri și-l enerva probabil faptul că nu mă poate manevra. Probabil că domnul Dragnea n-a înțeles un lucru: că eram premierul României, nu sluga lui. Am ținut să onorez funcția și să-mi fac datoria față de români”, a scris Viorica Dăncilă, miercuri, pe Facebook.