Se pregătește lansarea partidului care să lovească puternic în Dragnea și Tăriceanu: Un fost ministru și-a dat demisia din ALDE pentru a se alia Daniel Constantin și Ponta (VIDEO)

Publicat: 23 05. 2017, 14:45

Scena politică e pe cale să se schimbe. Victor Ponta se întoarce și își face partid cu Daniel Constatin, mazilit din ALDE, și cu europarlamentarul Laurențiu Rebega.

Potrivi jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei, actele vor fi depuse la Tribunal în cel mult două săptămâni iar numele ar putea fi „Pro-România".

Următorul pas va fi să se alcătuiască și un grup parlamentar cu foștii membri PSD și ALDE. În ecuație ar oputea intra și foștii oameni ai lui Gabriel Oprea din UNPR, conduși acum de Ion Răducanu.

Conform EVZ, ar exista deja discuții avansate cu 15 parlamentari PSD-ALDE care ar fi recompensati si cu funcții în partid. Un semn elocvent pentru aceste evenimente este faptul că marți fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din ALDE și a anunțat că va rămâne independent în Parlament până la intrarea într-o formațiune nouă.

"Fiind o fire constructivă, am considerat că o nouă construcție poate fi o provocare, de curând m-am alăturat unei noi construcții, până atunci sunt independent”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Jurnalistii mai scriu și despre o apropiere între Liviu Dragnea și UDMR, ca eventuală alternativă la ALDE. Potrivit surselor EVZ, Dragnea i-a transmis săptămâna trecută lui Kelemen Hunor o ofertă de intrare la guvernare, în toamnă, sau cu prilejul unor viitoare remanieri, dar ca Hunor a evitat înca un răspuns.

Se pregătește lansarea partidului care să lovească puternic în Dragnea și Tăriceanu: Un fost ministru și-a dat demisia din ALDE pentru a se alia Daniel Constantin și Ponta

#DIRECT_ONE_m77qpy#