Se pregătește Dragnea să candideze pentru președinție? Proiectul ce interzice persoanelor condamnate definitiv să participe în alegerile prezidențiale, respins în Comisia Juridică din Senat
Coaliția PSD-ALDE se opune cu orice preț oricărei legi care ar putea să îi interzică lui Liviu Dragnea să candideze în alegerile prezidențiale. Luni, în Comisia Juridică a Senatului s-a dar raport negativ pe inițiativa legislativă a PNL de modificarea legii care reglementează alegerile prezidenţiale, în sensul să fie prevăzut expres faptul că persoanele condamnate definitiv nu pot candida pentru demnitatea de şef de stat.
Pentru respingerea acestei inițiative au votat cei din coaliția guvernamentală, senatorii PSD și ALDE, la care s-au alăturat și cei de la UDMR, într-un număr de șase membri ai comisiei. Pentru introducerea acestei interdicții prin lege au votat doar cei patru senatori de la PNL și USR.
"Noi am susţinut proiectul. În sală a fost reprezentantul AEP, Mituleţu (n.r.- Constantin Mituleţu, vicepreşedinte AEP), care a spus că nu susţine proiectul pentru că e neclar. La insistenţele domnului Fenechiu a spus ce înseamnă neclar din punctul său de vedere. Adică, faptul că în text nu se spune clar la persoanele condamnate definitiv dacă au sau nu interdicţia de a candida. Ori asta e precizat în hotărârea judecătoarească, nu o să scrie în lege. Era clar că te referi la persoanele condamnate definitv. Punct", a declarat inițiatoarea proiectului, senatoarea Alina Gorghiu, pentru "Adevărul".
"Acesta a fost doar un tertip. Eu le-am cerut punct de vedere şi mi-au zis că AEP nu poate da acum un punct de vedere pentru că ei au dat Guvernului. Guvernul nu a comunicat un punct de vedere", a mai completat Gorghiu.
Inițiativa PNL va merge acum pentru vot în plenul Senatului. Indiferent de decizia senatorilor, votul final va fi dat în Camera Deputaților.
Dacă această inițiativă a PNL va fi transpusă în lege, președintele PSD Liviu Dragnea nu va putea să participe în alegerile pentru președinția României deoarece are o condamnare definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumului".