Se pregătește demisia lui Tudorel Toader? Deputat ALDE: "Se pare că nu ar mai fi ministru al Coaliției. Nu înțeleg pe cine reprezintă dânsul în guvernul Grindeanu"
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, are parte din ce în ce mai mulți contestatari din partea coaliției guvernamentale după ce săptămâna trecută a decis în urma verificării activității DNA-ului și a Parchetului General că nu se impune demararea procesului de revocare a lui Lazăr și Kovesi.
Ultimul contestatar al ministrului este deputatul ALDE Steluța Cătăniciu care a lansat un atac la adresa lui Tudorel Toader despre care a afirmat că nu știe ce căută și pe cine reprezintă în guvern.
"Se pare că nu ar mai fi ministru al Coaliției", a spus Steluța Cătăniciu, într-o intervenție telefonică la Antena 3, conform Hotnews. "Chiar nu mai înțeleg ce se întâmplă (), nu înțeleg pe cine reprezintă dânsul în guvernul Grindeanu", a continuat deputatul.
Steluța Cătăniciu este în special nemulțumiță de proiectul ministrului de modificare a codurilor penale care stipulează să nu mai existe prag pentru incriminarea abuzului în serviciu și de declarația acestuia că nu se teme de o eventuală demitere. Aceasta susține că decizia ministrului va fi decontată politic de PSD și ALDE.
"Eu cred că în acest moment guvernul Grindeanu are o problemă", a concluzionat deputatul ALDE cu referire la ministrul Justiției.
Aceste declarații vin în contextul în care Steluța Cătăniciu a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritatte (ANI).