Nici Capitala nu a fost ocolită de stihiile naturii. Seara trecută, pe bulevardul Lascăr Catargiu un copac a fost smuls din rădăcini. Tulpina arborelui a fisurat o ţeavă de gaze aflată pe o proprietate privată, aflată în apropierea Guvernului. Din fericire, nimeni nu se afla acolo la momentul respectiv.
La faţa locului a sosit un echipaj de pompieri, dar şi o echipă de la o companie de gaze care au îndepărtat ţeava fisurată şi au închis imediat gazele.
Poliția a restricționat timp de aproximativ o oră traficul în zonă, pentru a evita o posibilă tragedie până când pompierii și o echipă de la Distrigaz au remediat problema.