Scandalul în care este implicat Șova readuce în atenție și cazul Alinei Gorghiu: Situația liderului PNL seamană cu a senatorului PSD (documente)

Publicat: 05 06. 2015, 15:47

Scandalul privind dosarul lui Șova în care este suspect și premierul Victor Ponta readuce în atenție și cazul copreședintelui PNL Alina Gorghiu, care prin societatea de avocatură la care era acționar a avut contracte cu complexurile energetice Turceni și Rovinari, scrie stiripesurse.ro.

Senatorul Șova a declarat la finele lunii martie că Gorghiu ar trebui să ştie cum s-a derulat procesul Turceni-Electrica. Liderul PNL, prin firma de avocatură la care lucra la acea vreme, avea un contract similar cu al lui Șova, dar cu Electrica.

Alina Gorghiu în calitate de avocat al companiei Electrica a avut strânse legături cu Dosarul Rovinari-Turceni, susţine Dan Şova. Acesta spune că firma sa a reprezentat complexul Turceni pentru recuperarea unor creanţe de 48 milioane de lei de la Electrica.

 Alina Gorghiu a reacţionat vehement la afirmaţiile lui Şova şi a precizat că plecase de trei luni din firmă când a fost încheiat contractul cu Electrica. Cu toate acestea, Gorghiu este contrazisă de propria sa declaraţie de interese postată în 2012 pe site-ul Camerei Deputaţilor. În document se arată că liderul PNL deţinea în continuare 50% din cabinetul de avocatură SCA Gorghiu, Pop şi asociaţii.

Datele oficiale arată că Alina Gorghiu a fost consilier al presedintelui AVAS, liberalul Teodor Atanasiu, în perioada în care firma sa de avocatură, ”Gorghiu, Pop şi asociaţii” derula contracte juridice cu companii din subordinea AVAS. Retragerea din firma de avocatură a fost oarecum obligatorie pentru ca firma să nu piardă contractele cu AVAS.

stiripesurse.ro  prezintă dovada – același dosar, aceeași instanță, aceeași dată și același obiect – reprezentare. Mai mult… la pagina 11 din Dosarul trimis Senatului României procurorii DNA fac referire la ambele contracte.

SCA Gorghiu, Pop și asociații, SC Electrica SA, Tribunalul București Secția IV comercială, Dosar 33145/3/2007 din din 05.11.2007:

SCA Sova si asociații,  CE Turceni, Tribunalul București Secția IV comercială, Dosar 33145/3/2007 din 05.11.2007: