Scandal imens în rândurile opoziției. Fostul președinte Traian Băsescu și fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu s-au certat în direct într-o emisiune de pe România TV. Senatorul PMP l-a atacat pe liberal în legătură cu dosarul "Case pentru generali" pe care Dobrițoiu îl are la Înalta Curte de Casație și Justiție și în care a primit un an de închisoare cu suspendare.
"Îl văd pe Dobriţoiu ăsta, ex ministru şi general, condamnat pentru nişte case. Aţi fost condamnat pentru probleme cu locuinţele unor subofiţeri. Dobriţoiu e un şmenar cu locuinţe de serviciu. Ditamai generalul care a cumpărat locuinţe ale subofiţerilor pe care i-a mutat din garnizoană în garnizoană", a afirmat Traian Băsescu, conform stiripesurse.ro.
Fostul ministru liberal s-a apărat imediat, afirmând că nu va câștiga procesul în faza de apel a condamnării și acuzându-l mai departe pe Băsescu că ar fi cel cu "șmenuri".
"Nu e adevărat. A fost un proces politic. Soluţia finală pe care o voi ataca în apel va fi pentru mine. Mi-au dat un an cu suspendare. Băsescu e cel care a făcut şmenuri cu case, nu eu. Domnul Băsescu a şmenuit multe case şi terenuri", a răspuns Corneliu Dobrițoiu.