Scandal la CExN al PSD: Ponta l-a amenințat pe Vanghelie cu excluderea din partid, pentru că și-a arătat intenția de a candida la șefia partidului
Scandal la CExN al PSD de la Orăștie. Președintele PSD Victor Ponta l-a amenințat cu excluderea din partid pe Marian Vanghelie, după ce primarul Sectorului 5 și-a arătat intenția de a candida la șefia partidului.
Cei doi social-democrați au avut un schimb de replici în cadrul Comitetului Executiv al PSD.
„Dacă vrei să candidezi, după 16 noiembrie. Dacă mai faci scandaluri, te exclud”, i-a spus Ponta lui Vanghelie.
În plus, între Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică și președintele organizației PSD București, Marian Vanghelie, s-a iscat un conflict verbal care ulterior s-a transformat într-o altercație fizică, scrie Evenimentul Zilei.
Incidentul a avut loc acum două zile la Orăștie, la masa de final, când, ușor amețit, președintele PSD București, Marian Vanghelie a început să-l înjure pe ministrul pentru Învățământ Superior. Sursa nemulțumirii lui Marian Vanghelie provine din faptul că Mihnea Costoiu vizează președinția organizației București.
Supărarea lui Vanghelie a fost amplificată și de vestea că urma să piardă majoritatea în Consiliul General al Capitalei, veste pe care a primit-o în aceeași zi.
Marian Vanghelie a continuat să-l jignească pe Mihnea Costoiu, neputând fi potolit de colegii prezenți.
La un moment dat, Vanghelie, vizibil amețit, s-a repezit la Mihnea Costoiu. Însă, potrivit celor prezenți, în loc să-l nimerească pe Costoiu, a intrat cu capul într-o scară.