Scandal la audierea lui Ion Ștefan: Ministrul propus pentru Dezvoltare a primit aviz negativ (VIDEO)
Scandal la audierea, de marți, din comisiile de specialitate ale Parlamentului a lui Ion Ștefan, ministrul propus la Dezvoltare în cabinetul Orban II.
Dealtfel, Ion Ștefan a primit aviz negativ în urma audierii.
Ședința a devenit una foarte tensionată în momentul în care s-a ajuns la acuzații conform cărora cei de la PNL vor să le facă social-democraților dosare penale.
Acuzațiile au început să curgă din partea PSD prin vocea fostului ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, care a susținut că actualul ministru interimar nu a făcut nimic altceva decât să prezinte un raport al activității desfășurate chiar de Suciu.
La rândul său, Ion Ștefan i-a spus predecesorului său că ar urma să meargă la DNA pentru că a găsit în Minister foarte multe nereguli, referitoare, printre altele, la modul în care se opera transmiterea de documente în cadrul instituției.
De asemenea, Ion Ștefan a prezentat niște poze cu pungi de rafie în care erau depozitate documente.
În dispută a intervenit și liderul deputaților liberali, Florin Roman, care l-a acuzat pe Daniel Suciu că politizează discuția și încearcă să pună bețe în roate inițiativelor liberalilor.
În aceste condiții, președintele social-democrat al comisiei a ridicat tonul, încercând să calmeze spiritele însă nu a avut prea mult succes.
Un alt reproș adus de fostul ministru al Dezvoltării se referă la un proiect transmis de Ion Ștefan către prim-ministru, privind accesarea fondurilor europene.
Audierea miniștrilor propuși pentru a face parte din Cabinetul Orban II continuă, marți, la Parlament. În fața membrilor comisiilor de specialitate reunite se vor mai prezenta și cei propuși să preia portofoliile de la Sport, Justiţie, Educaţie, Externe şi Cultură.
Ionuț Stroe, propunerea pentru Ministerul Sporturilor va fi audiat de la ora 12.00, iar la ora 13.00 este programată audierea lui Cătălin Predoiu, ministrul propus de Ludovic Orban la portofoliul Justiției.
Programul audierilor continuă, de la ora 14.00, cu Monica Anisie, ministru propus la Educație.
La ora 15.00 în fața membrilor comisiei de specialitate va da declarații ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Audierile programate marți se vor încheia cu cea a lui Bogdan Gheorghiu, propus la Ministerul Culturii, care trebuie să înceapă la ora 16.00.
Virgil Popescu, ministrul propus să preia portofoliul Economiei, a fost avizat pozitiv în urma audierii de marți. (Detalii AICI)
Luni a avut loc prima sesiune a audierilor, în urma cărora, Florin Cîțu, propus la Finanțe, Costel Alexe, propus la Mediu și Marcel Vela, propus la Afacerile Interne, au primit aviz negativ, în timp ce Nicolae Ciucă, propus pentru Ministerul Apărării a fost avizat pozitiv.
Votul din plenul Parlamentului asupra noului Guvern va avea loc luni, 24 februarie.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.