Scandal între PSD și PNL în plenul Camerei. Scutaru: E ultimul moment în care PSD şi PNL sunt de aceeaşi parte a baricadei
Disputa dintre PSD și PNL a ajuns din Guvern în Parlament. Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat, marţi, în plenul Camerei, după votul final asupra unor proiect de lege, că este ultimul moment în care PSD şi PNL sunt de aceeaşi parte a baricadei şi că de săptămâna viitoare liberalii vor fi în opoziţie.
În acel moment, Scutaru a fost întrerupt de președintele Camerei, Valeriu Zgonea, care i-a tăiat microfonul și i-a spus că regulamentul este la fel pentru toată lumea.
„Domnule preşedinte, vreau să vă asigur că, aşa cum am fost un partener loial în guvernare, PNL va fi şi un partid de opoziţie cu adevărat şi, domnule preşedinte, de săptămâna viitoare veţi vedea că PNL va face cu adevărat opoziţie”, a mai afirmat George Scutaru.