Scandal în USR. Unul dintre liderii partidului lansează acuzații grave

Publicat: 23 10. 2017, 18:52
Foto. România TV

Vicepreşedintele USR Cristian Seidler a anunțat că se retrage din cursa pentru șefia partidului din cauza modului de organizare a Congresului. Seidler acuză că desemnarea delegaților la Congres nu a fost făcută după aceleaşi reguli în toate organizaţiile formaţiunii.

”Mă retrag din cursă pentru că regulile referitoare la organizarea Congresului nu au fost aplicate unitar la nivelul întregii ţări. E vorba despre sisteme interne de vot diferite ce vor fi fost aplicate, iar eu pledez pentru acelaşi sistem de vot peste tot. Mă refer la sistemul de vot pentru desemnarea delegaţilor la congres”, a declarat Seidler, citat de HotNews.

Întrebat dacă au fost favorizate anumite organizații sau persoane, acesta a răspuns: ”Înainte de toate e o problemă de principiu din punctul meu de vedere. Că aş fi fost favorizat eu, că aş fi fost defavorizat eu, deja e o chestiune care ţine de tehnicalitate, de rezultat. Problema e una de principiu, de aplicare a aceloraşi reguli peste tot în ţară”.

Vicepreședintele USR a mai afirmat că a încercat să atragă atenția în interiorul partidului referitor la această problemă, dar nu a fost ascultat.

Totodată, Cristian Seidler a criticat implicarea foarte slabă pe plan public a anumitor organizaţii ale partidului. Totuși, el susține că va rămâne vicepreşedinte al partidului.

În cursa pentru şefia USR au mai rămas deputatul Dan Barna, care este şi purtător de cuvânt al USR, şi senatorul Vald Alexandrescu, fost ministru al Culturii, precizează HotNews.