Scandal în USL, în teritoriu. Plângere penală împotriva viceprimarului PSD din Năvodari: PNL îl acuză de fraudă electorală

Scandal în USL, în teritoriu. Plângere penală împotriva viceprimarului PSD din Năvodari: PNL îl acuză de fraudă electorală
Foto: ziuaconstanta.ro

Viceprimarul PSD din Năvodari, Florin Chelaru, este acuzat de membrii PNL de fraudă electorală, liberalii formulând chiar și o plângere penală în acest sens, la Parchetul Tribunalului Constanţa, în care cer anularea alegerilor.

Formațiunea PNL Constanța suține că Florin Chelaru, candidat la Consiliul Local din partea PSD, „a mituit toţi membrii secţiilor de votare” din Năvodari, scrie Mediafax.

„În 9 iunie (…), în prezenţa numitului Pîndici Radu (consilier local şi candidatul din partea PSD la Consiliul Local Năvodari), a avut loc întâlnirea între Florin Chelaru şi Dan Ilie (membru al secţiei nr. 9 de votare), prin care primul îi preciza celui de-al doilea că nu trebuie să facă nimic, respectiv să nu fie atent ori de faţă la numărătoarea voturilor (să iasă afară sau să i se facă rău… ), iar pentru acest lucru va primi suma de 1.000 de euro, din care 500 de euro înainte, iar 500 de euro după numărătoarea voturilor”, se menţionează în comunicatul PNL Constanţa.

PNL Constanţa a prezentat şi înregistrări audio-video şi a solicitat Biroului Electoral Judeţean anularea alegerilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`