Scandal în PSD! Marcel Ciolacu vrea dizolvarea unei întregi organizații județene: „Este inadmisibil așa ceva”

Publicat: 28 07. 2020, 23:18
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, vrea să propună în şedinţa Comitetului Executiv al partidului dizolvarea Organizaţiei PSD Ilfov, după ce în presă a apărut informația că formațiunea județeană ar fi condusă de interlopi.

„Voi propune în Comitetul Executiv dizolvarea acestei organizaţii, chiar dacă suntem în prag de alegeri şi sunt ferm convins că avem capacitatea de a face o echipă rapid acolo, să fim pregătiţi şi la Ilfov de alegeri. (…) Este inadmisibil aşa ceva. Am aflat din presă. Nu am crezut aşa ceva. Am avut o discuţie cu preşedintele de organizaţie acum aproximativ o lună de zile, i-am spus că în echipa dânsului există o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă şi chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcţie, respectiv de secretar executiv”, a spus Ciolacu la TVR 1.

Liderul PSD a anunțat și că va numi o echipăinterimară la Ilfov.