Noua prioritate a lui Dragnea şi a PSD: Sărbătoare naţională dedicată mâncării şi a băuturii

Noua prioritate a lui Dragnea şi a PSD: Sărbătoare naţională dedicată mâncării şi a băuturii

Ca şi cum totul ar fi rezolvat în ţară într-un an şi jumătate de la venirea la putere, PSD a stabilit că noua prioritate legislativă este de a trece o nouă sărbătoare legală, cea numită Ziua Națională a Gastronomiei și a Vinului românesc.

În ciuda faptului că aceasta este o sărbătoare a mâncatului şi a băutului, inițiatorii înșiși susțin că nu prea avem produse tradițional-românești. Primul care a semnat pentru proiectul de lege, adoptat deja de Senat, a fost chiar președintele PSD, Liviu Dragnea, conform Libertatea.

Iniţial, această sărbătoare trebuie să fie pe 11 septembrie, dar realizând cât de prost ar fi picat fix în ziua comemorării atentatului terorist din 2001 din SUA, au mutat-o pe 15 septembrie, căci în săptămâna aceea se sărbătorește Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul.

Proiectul de lege care prevede Ziua Națională a Gastronomiei și a Vinului Românesc a trecut de Senat și va ajunge la votul deputaților. A trecut destul de repede, mai ales că primul susținător al proiectului este chiar șeful PSD, Liviu Dragnea.

”A semnat, pur și simplu. Mi-a zis că e o inițiativă bună”, ne-a povestit deputatul Mihai Mohaci, iniţiatorul de drept al proiectului.

Deputatul susţine că tocmai pentru că îi place să deguste, vrea să ducă gastronomia la un alt nivel. Și o face chiar prin expunerea de motive:

„O componentă importantă a tradiţiei româneşti este arta culinară specifică poporului nostru ca întreg, ca naţiune şi, în special, arta culinară specifică zonelor geografice, cu influenţe istorice de la cei ce au trecut sau au poposit pe teritoriul ţării şi care şi-au pus amprenta pe bucătăria românească: influenţa otomană, greacă, arabă, armenească şi bizantină. Bucatele şi vinurile româneşti sunt un cumul de tradiţii care încântă simţurile”, se arată în expoziţia de motive.

Iar Ziua națională a Gastronomiei și Vinului Românesc ar urma să arate cam așa:

”O deschidere festivă a Asociației Bucătarilor și o prezentare pe platouri a fiecărui produs, cu degustare și cu vânzare, în final. Autoritățile locale ar putea fi implicate, printr-un gastro-program. La mâncare stăm foarte bine. Măiestria bucătarilor se poate realiza și din produse românești, produse ecologice, dar produse și din zona mediteraneeană”, a mai spus Mihai Mohaci.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)