Șapte semne care ar permite fraudarea referendumului

Publicat: 25 07. 2012, 13:30
Foto: evz.ro

Liderii PDL, împreună cu președintele suspendat Traian Băsescu, au vorbit în continuu în ultimele săptămâni de fraudarea votului la referendum de către USL, însă puțini sunt cetățenii cu drept de vot care într-adevăr știu în ce constau posibilitățile de fraudare.

USL a adus mai multe amendamente la Lege privind organizarea referendumului, cea mai evidentă fiind schimarea orelor de vot. La aceasta s-ar adăuga câteva detalii care nu-i afectează direct pe alegători, dar care poate influiența rezultatul final, printre acestea desfiinţarea birourilor electorale din comune, oraşe şi municipii şi eliminarea din procesele-verbale a voturilor de pe listele suplimentare.

Adevărul a alcătuit o listă ce cuprinde șapte modificări aduse organizării referendumului care facilieaz fraudarea voturilor.

1. Eliminarea voturilor de pe listele suplimentare

Prin eliminarea rubricii care menţionează separat alegătorii care votează pe listele suplimentare va fi imposibilă sesizarea unui aflux de „turişti electorali”, ale căror voturi se vor pierde la grămadă. În plus, noua formă a procesului-verbal nu prevede nici câţi dintre alegătorii înscrişi pe listele obişnuite s-au prezentat la urne. În acest mod, va fi mai greu de ţinut socoteala privind raportul dintre cetăţenii arondaţi unei secţii şi cei care se află în tranzit.

2. Eliminarea unei evidențe a ștampilelor

Numărul ştampilelor folosite în secţiile de votare nu va mai fi trecut în procesul-verbal. Nu se va menţiona nici dacă o ştampilă a dispărut în cursul zilei, astfel că vor putea fi ştampilate buletine în numele unor persoane care nu s-au prezentat la vot sau care nici nu există măcar în listele electorale.

3.  Numărarea buletinelor

La finalul zilei, nu se va consemna dacă numărul buletinelor de vot introduse în urne corespunde numărului celor care au votat. Astfel, neregulile vor fi dificil de sesizat pentru că asta ar însemna renumărarea buletinelor.

4. Reducerea numărului birourilor electorale

Desfiinţarea birourilor electorale din comune, oraşe şi municipii și reducerea lor ca câte un singurl BEJ în fiecare județ va pune presiune pe membrii comisiilor. Contestațiile vor fi judecate automat și va exista posibilitatea de modificate a datelor în drumul de la secție spre centrul județean.

5. Lipsa camerelor de supraveghere

Refuzul autorităţilor de a instala camere video în secţiile de votare este considerată o metodă foarte facilă de fraudare. Ministrul de Interne a motivat că opoziția trebuia să depună amendamente la Legea referendumului în acest sens.

6. Lipsa unui soft electoral

USL a refuzat achiziționarea unui program informatic pentru depistarea votului multiplu, pe motiv că ofertele primite nu au fost corespunzătoare.

7. Secțiile instalate în baruri, hoteluri și restaurante

Instalarea secțiilor de vot în baruri, hoteluri și restaurante, mai ales pe litoral, a iscat multe critici din partea PDL.

”Oare unde ne organizează guvernul secţiile de votare prin hotelurile din Mamaia? Cum o să venim la vot? Sub bikini băgăm buletinul, îl scoatem… Este absolut inimaginabil!”, a afirmat marți președintele suspendat.