Interlopul Sandu Geamănu, închis la Penitenciarul Rahova, și-a creat un cont de Facebook de după gratii, postând cu regularitate fotografii în care își etalează mușchii și ținând astfel legătura cu cei aflați în libertate sau cei care i-au cerut ”prietenia”.
Pe contul de său, Sandu Geamănu a postat mai multe fotografii în care apare în diverse ipostaze, atât în celulă, cât şi în alte locuri din interiorul penitenciarului.
Cele mai multe dintre fotografiile sale sunt cu Ilie Alexandru, cunoscut drept Sandu Geamănu, alături de colegii săi de celulă, făcând exerciții într-o sală de forță improvizată.
În loc de haltere, aceştia se folosesc de o uşă scoasă din balamele, pe care se urcă un deţinut. Ceilalţi deţinuţi prind, pe rând, marginea acelei uşi şi fac repetări ca şi cum s-ar afla într-o veritabilă sală de fitness. Mai mult, din imagini reiese că, în timpul „antrenamentelor”, Sandu Geamănu poartă inclusiv mănuşi speciale, pentru a-şi proteja palmele, citează un reportaj Mediafax.
Foto: Mediafax
Administraţia Naţională a Penitenciarelor face anchetă în cazul fotografiilor postate de Sandu Geamănu pe contul de Facebook, în condiţiile în care deţinuţii nu pot avea telefoane mobile.
„S-a dispus efectuarea unei anchete interne la nivelul Penitenciarului Bucureşti Rahova, pentru a se stabili în ce condiţii au fost realizate fotografiile şi postate pe site-ul de socializare Facebook. În conformitate cu prevederile legale, persoanelor private de libertate le este interzisă procurarea, deţinerea, utilizarea sau transmiterea de telefoane mobile şi accesorii ale telefoanelor mobile. În funcţie de rezultatele anchetei, vor fi luate măsurile corespunzătoare”, spune purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană.
Geamănu execută o condamnare de 25 de ani pentru omor deosebit de grav, tâlhărie cu consecințe deosebit de grave și violare de domiciliu, după ce, în noiembrie 2008, a tortuat un bărbat în vârstă de 74 de ani din București, despre care primise un pont potrivit căruia bărbatul ar avea în casă „sume importante de bani şi alte bunuri de valoare”.