Camera Deputaților, for decizional, a votat miercuri ca salariile unor categorii de bugetari să fie majorate cu 15%. Legea urmează să fie promulgată.
Creșteri salariale vizează funcționarii care lucrează la Administraţia Prezidenţiala, Secretariatul General al Guvernului şi Parlament.
Iniţiativa legislativă aparține PSD-iștilor Claudiu Manda, Doina Federovici și PNL-istului Ioan Chirteş, și a fost adoptat cu 150 de voturi „pentru”, 71 „împotrivă” şi opt abţineri.
Astfel, funcţionarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, precum şi cei din serviciile Parlamentului beneficiază, “pentru complexitatea muncii”, de o majorare a salariului de bază de 15%.
Astfel, se modifică Legea cadru nr. 153/2017 privindsalarizareapersonalului plătit din fonduri publice.
Motivarea amendamentelor este „eliminarea discriminării la care au fost supuși funcționării respectivi, având în vedere specificul și unicitatea atribuțiilor și activității desfășurate și ținând cont de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de statute, precum și de dispozițiile Codului administrativ, restricții care, pentru majoritatea categoriilor de personal, se reflectă în diferențe salariale”.
„Prin excepție, pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistentă socială, cele din sistemul de apărare, ordine publică sisecuritatenationala, cele din sistemul justiției, precum și cele din subordinea Ministerului Justiției, sumă sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din sumă salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz”, mai prevede un alt text adoptat, motivându-se că, astfel, se vor rezolvă unele inechități salariale cu care se confruntă personalul dinjustitie.