Rusia adoptă măsuri anticriză: Fonduri de 5 miliarde de euro, blocate temporar pentru a putea fi investite în caz de urgență
Rusia adoptă măsuri anticriză: cinci miliarde de euro din bugetul federal pe 2012 au fost temporar blocaţi pentru a putea fi investiţi în cazul unei situaţii critice.
Economiile vor fi folosite la nevoie pentru o eventuală susţinere a industriei ori stoparea inflaţiei.
Măsura vine ca urmare a situaţiei delicate din zona euro, dar şi a încetinirii creşterii economice a SUA şi China.
În 2009, Rusia a fost afectată de criza economică mondială şi de scăderea preţului la materii prime. Economia rusă a început să îşi revină în ultimii doi ani pe fondul creşterii preţului carburanţilor.