Rusia a luat măsuri sporite de securitate pentru summitul G20
Rusia, ţară care anul acesta prezidează summitul G20, a luat măsuri sporite de securitate.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a isprăvit toate pregătirile pentru a fi, începând de joi, 05.09, gazda perfectă a reprezentanţilor celor mai puternice 20 de state industrializate şi emergente din lume.
Astfel, liderii lumii vor fi primiţi la un palat accesibil numai pe mare, situat la 15 Kilometri de Sankt Petersburg.
Palatul Constantin, construit în stil neoclasic şi care datează din secolul al XVIII-lea, a găzduit deja summitul G8, în 2006.
De asemenea, pe unul dintre cele două terminale ale aeroportului Pulkovo din Sankt Petersburg, traficul aerian va fi închis în aceste două zile, pentru că este rezervat numai delegaţiilor oficiale.
Zona din jurul Palatului Constantin a fost transformată într-o insulă uimitoare: începând de la 22 august, locuitorii din apropiere au nevoie de un permis pentru a ajunge acasă, fiind nevoiţi să traverseze un punct de control, care îi verifică pe toţi cei care vor să treacă în zonă.