Rovana Plumb (PSD): Susținem interimatul lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului României

Rovana Plumb (PSD): Susținem interimatul lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului României
Foto: incont.stirileprotv.ro

PSD, prin vocea Rovanei Plumb, este alături de Victor Ponta și susține interimatul viceprim-ministrului Gabriel Oprea. Asta în contextul în care premierul a decis să se autosuspende din funcţia de premier pe o perioadă de 28 de zile şi să-l propună pe Gabriel Oprea premier interimar.

„I-am urat primului-ministru Victor Ponta însănătoșire grabnică și l-am asigurat că, împreună cu viceprim-ministrul Gabriel Oprea, vom asigura cu toții o funcționare foarte bună a actului de guvernare, susținând toate proiectele începute deja. Avem încredere și susținem interimatul în fruntea Guvernului României de către viceprim-ministrul Gabriel Oprea. Guvernul României funcționează, cu toții știm ce avem de făcut pentru a continua bună guvernare și pentru a lua cele mai bune măsuri și soluții pentru creșterea bunăstării românilor — miza cea mai importantă a acestei perioade”, afirmă Plumb, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Ministrul Muncii mai afirmă că românii trebuie să știe că „suntem o țară stabilă, ne aflăm într-o situație economică și socială foarte bună, iar instituțiile României sunt perfect funcționale”.

Premierul Victor Ponta va fi externat duminică din clinica din Turcia, acolo unde s-a operat la genunchi. Totuși, Ponta va trebui să meargă zilnic la clinica din Turcia, pentru control. Perioada de recuperare va dura în jur de 3 săptămâni. Premierul s-a autosuspendat de la conducerea Guvernului pentru o perioadă de 28 de zile, iar în acest timp îi va solicita președintelui Iohannis ca viceprim-ministrul Gabriel Oprea să asigure interimatul. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`