Rovana Plumb: "Premierul Ponta trebuie să își continue mandatul. Politica se face în Parlament. Mi se pare suspect că acest dosar apare în ziua în care PNL depune moțiune de cenzură. Poate este o coincidență"

Publicat: 05 06. 2015, 12:56
Foto: puterea.ro

Rovana Plumb, președinta Consiliului Național al PSD, spune că Victor Ponta „nu are de ce să demisioneze”. Declarația vine în contextul în care DNA a anunțat că premierul este urmărit penal pentru mai multe fapte.

„Premierul Ponta trebuie să își continue mandatul. Politica se face în Parlament. Mi se pare suspect că acest dosar apare în ziua în care PNL depune moțiune de cenzură. Poate este o coincidență. Guvernul trebuie să își ducă mai departe activitatea, cu Victor Ponta premier. Ponta este premier în baza unui mandat clar primit de la cetățeni la alegerile din 2012, mandat pe care trebuie să îl ducă până la capăt. Avem teme importante — Legea salarizării, Codul Fiscal — pe care trebuie să le finalizăm”, potrivit unui comunicat transmis vineri de Plumb.

Procurorii au dispus vineri începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică, potrivit Agerpres.

Urmărirea penală a fost impusă și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru.