EXCLUSIV // Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, despre blocarea dosarului Roșia Montană: „Mai avem la dispoziție doi ani, în condițiile în care nu știm dacă procesul existent se va soluționa până atunci”

EXCLUSIV // Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, despre blocarea dosarului Roșia Montană: Mai avem la dispoziție doi ani, în condițiile în care nu știm dacă procesul existent se va soluționa până atunci
foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

EXCLUSIV // Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, a explicat pentru B1.ro, de ce dosarul Roșia Montană, riscă să rămână în continuare blocat, în ciuda faptului că în anul 2018 situl a primit recomandarea de includere pe lista patrimoniului mondial. Acesta a precizat că din cauza riscului prelungirii procesului dintre statul roman și un grup de firme (Gabriel Resources), există riscul ca recomandarea UNESCO, valabilă pentru o perioadă de trei ani, să expire.

“În acest moment există mai multe dosare în lucru la UNESCO. Unul este cel al dosarului nostru referitor la Roșia Montană, un sit cultural important, este vorba despre minele romane de la Roșia Montană, care au primit în anul 2018 recomandarea de includere pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Dar din considerente care țin de procesul în curs între statul român și o serie de firme, această înscriere pe lista patrimoniului a fost înghețată. Acea recomandare este valabilă trei ani de zile, un an deja a trecut. Deci practic ar mai fi doi ani, în condițiile în care nu știm din păcate dacă în acești doi ani, procesul juridic existent se va soluționa, a declarat ambasadorul Adrian Cioroianu.

Întrebat dacă la București există susținere politică pentru continuarea demersurilor pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, ambasadorul Adrian Cioroianu a declarat că problema nu este în acest moment de natură politică, ci una juridică.

“Problema nu ar fi una de natură politică, ci una de natură juridică. Adica cei care au sugerat înghețarea acestui proces nu au fost persoane din câmpul politic, ci avocații părții române, care au sugerat în anul 2018 că ar fi mai bine ca România să înghețe procesul pentru a nu dăuna intereselor statului român. Problema s-a mutat din politică în domeniul juridic”, a mai precizat Adrian Cioroianu.

Amintim faptul că Ministerul Culturii, condus de Corina Șuteu, a trimis pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO, dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial. În mai 2018, ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), corpul experţilor din cadrul UNESCO, a recomandat înscrierea sitului istoric Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.

Acest demers a fost însă înghețat după ce Guvernul Dăncilă a retras dosarul Roșia Montană susțînând că includereasa în Patrimoniul Mondial ar pune România in situația riscantă de a plăti 4,4 miliarde de dolari canadienilor de la Gabriel Resources.

Dosarul Brâncuși

Ambasadorul Adrian Cioroianu a vorbit și despre un alt dosar important pentru România, aflat în lucru la UNESCO, ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu.

Un alt dosar este cel referitor la ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu, care este destul de bine întreținut. Dosarul a fost depus în luna ianuarie a anului 2018 și să sperăm că într-un viitor cât mai apropiat va fi inclus. La UNESCO s-a luat decizia ca toate dosarele care au legatura cu războaie să fie analizate fiecare în parte și întradevăr, noi uneori mai uităm, dar și acest ansamblu Brancuși este dedicat eroilor noștri din Primul Război Mondial și asta îl face să aibă legătură cu războaie”, a explicat ambasadorul României la UNESCO.

El a subliniat importanța dosarelor care vizează întreținerea obiectivelor deja incluse pe lista patrimoniului UNESCO, pădurile de fag virgine, amenințate de defrișările ilegale și Delta Dunării.

“Mai sunt dosarele care trebuie întreținute recurent în fiecare an. Acele situri pe care România le-a inclus deja pe lista UNESCO și care trebuie protejate. În 2017, în timpul mandatului meu au fost incluse în patrimoniul UNESCO pădurile de fag virgine din România. Incluzându-le pe lista patrimoniului mondial, aceste păduri trebuie protejate și trebuie ferite de tăieri ilegale. La fel în privința Deltei Dunării. România a făcut cu ani în urma un dosar împreună cu Ucraina, dar acum România și Ucraina sunt responsabile pentru protecția acestei minuni a Europei și a lumii”, a mai precizat Adrian Cioroianu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`