Romașcanu: Rareș Bogdan a pus cartea lui Ciucă în linie cu „Capra cu trei iezi”. Sper să nu fie o comparație calitativă. Vom vedea dacă volumul a meritat cele două milioane de euro puse în promovarea sa (VIDEO)

Publicat: 14 08. 2024, 12:39
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, l-a ironizat pe europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, pentru pozițiile avute în scandalul izbucnit în jurul cărții lui Nicolae Ciucă, liderul liberalilor. Romașcanu a mai susținut că Ciucă ar cam trebui să dea explicații de ce a folosit două milioane de euro, bani publici, în promovarea cărții sale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Romașcanu, ironii în scandalul cărții lui Ciucă

Întrebat dacă social-democrații vor citi cartea lui Ciucă, Romașcanu a răspuns: „Cred că avem publicuri diferite și… eu cu certitudine o s-o răsfoiesc, poate o s-o și citesc. Acum să vedem dacă au meritat toate cele două milioane de euro puse în promovarea sa. În rest, foarte bine că lumea scrie cărți, ar fi foarte bine să le și citească lumea. Dl Rareș Bogdan a pus această carte în linie cu „Capra cu trei iezi” și „Cățeluș cu părul creț”. Sper să nu existe o comparație calitativă între cele enunțate de Rareș Bogdan și să fie un plus pentru istoria contemporană a Românei. Rămâne această discuție de ce cu banii din subvenție…”

„Coaliția Nicu și Marcel” rezistă, spune Romașcanu

Întrebat dacă „scârțâie coaliția Nicu și Marcel”, Lucian Romașcanu a răspuns: „Coaliția Nicu și Marcel intră înt-o- etapă firească de poziții adverse politice, suntem concurenți în alegeri și sigur că e și această nuanță atractivă pentru media. În ce privește guvernarea, după cum au spus toți, premierul Ciolacu în primul rând, e Guvernul României, nu al PSD sau al PNL și și-a asumat o răspundere extrem de mare de a conduce țara până la finele anului și o va face. În rest, e luptă politică cu tușe mai mult sau mai puțin groase”.

„Asta e campania electorală, ce să zic… O să fie din ce în ce mai interesantă pentru media. Noi vrem să mergem într-o zonă în care să ne comunicăm programele. Suntem puși în fața oamenilor cu tot ce am realizat și avem ce spune”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.