Românii sunt nemulțumiți de legea plafonării facturilor de energie: care sunt propunerile parlamentarilor

Publicat: 29 11. 2022, 10:49
Actualizat: 29 11. 2022, 11:28
Sursa Foto: Captură Video

O nouă lege prin care se dorește plafonarea prețurilor la facturile de energie, aflată la dezbatere în Parlament, a provocat deja numeroase controverse.

Parlamentarii coaliției de guvernare au propus o serie de excepții de la regulile de plafornare care vor afecta un număr mare de cetățeni, iar acest lucru a stârnit numeroase nemulțumiri în rândul românilor.

Românii sunt nemulțumiți de propunerile parlamentarilor

O serie de propuneri ale parlamentarilor PSD și PNL care vizează legea de plafonare a tarifelor la energie stârnesc nemulțumiri în rândul românilor. Mai întâi, politicienii coaliției au omis în forma finală să reglementeze plata eșalonată pentru facturile cu valori foarte mari pe care le primesc românii. O astfel de măsură, plata în rate a facturilor, ar contraveni intereselor furnizorilor de energie, care doresc să-și obțină banii cât mai repede cu putință de la consumatori.

O altă situație de natură să atragă nemulțumirea românilor este cea legată de tarifele pe care urmează să le plătescă cei care locuiesc în apartamente închiriate sau în gazdă. Problema a apărut după ce coaliția a stabilit ca proprietarii să beneficieze de plafonarea prețurilor doar pentru o locuință, dacă dețin mai multe. Parlamentarii PSD și PNL au propus, implicit, ca românii care locuiesc în chirie să plătească mai mult.

Chiriașii pot plăti prețuri mai mari

USR a atras atenția că românii care au mai multe proprietăți nu vor putea beneficia de plafonarea prețurilor la energie pentru fiecare loc de consum pe care îl dețin, chiar dacă îl închiriază. Mai mult aceștia au atras atenția că, în cazul menținerii reglementării cu pricina, inițiată de coaliția PSD – PNL – UDMR, chiriașii vor fi obligați să plătească tarife mai mari decât restul românilor deoarece nu vor benefica de plafonare.

Senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a afirmat că problema chiriașilor va fi clarificată în normele de aplicare ale legii.

„Există un amendament care spune că prețul maxim plătit în România este de 1,3 lei pe kilowatt oră, de asemenea ideea care s-a propagat că cei care locuiesc cu chirie ar fi dezavantajați de ordonanță, nu se va întâmpla, lucrul acesta va fi clarificat în normele de aplicare. Partea de concepție care a stat la baza ordonanței a fost că avem plafonare în funcție de consum, aici sunt 4 – 5 milioane de români sub plafon, pe urmă cei care sunt până în 0,8, cu diferența între 255 și 300, peste 300 maxim 1,3, pentru că intervine și situația în care am contract favorabil mie, cum ar fi contractul închieiat la Hidroelectrica, beneficiez de prețul cel mai bun pe toate din plafonările existente”, a declarat senatorul PSD, potrivit RomâniaTV.