România trebuie să plătească în această lună 201,4 milioane euro către FMI, UE şi BIRD

România trebuie să plătească în această lună 201,4 milioane euro către FMI, UE şi BIRD

România trebuie să plătească, în luna mai, suma de 201,4 milioane euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României, scrie Agerpres.

Prima plată din această lună va avea loc pe data de 10 mai către UE şi va fi în valoare de 33,8 milioane euro, reprezentând plăţi de dobânzi şi comisioane.

Cinci zile mai târziu, urmează ca România să achite două milioane de euro, în plăţi de dobânzi şi comisioane, către BIRD, iar cea de-a treia plată va avea loc pe 23 mai, suma ridicându-se la 165,6 milioane euro, din care 154,6 milioane euro sunt rambursări de rate de capital şi 11 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane.

România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, UE şi BIRD. În primele patru luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 227,1 milioane euro.

În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`