România a amânat pentru 15 octombrie răspunsul privind participarea Austriei la reuniunile NATO. Presa austriacă acuză Bucureștiul că se răzbună pentru vetoul pe Schengen

Publicat: 25 09. 2023, 13:50
Actualizat: 25 09. 2023, 13:51
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

România a informat NATO că amână până la 15 octombrie răspunsul pentru participarea Austriei la reuniunile Alianței, au anunțat sursele B1TV.ro.

Demersul a fost făcut la solicitarea Guvernului. Pe 15 octombrie, țara noastră va anunța Alianța dacă se opune sau nu participării austriece.

Austria nu face parte din NATO, dar este ancorată în alianță prin „Parteneriatul pentru Pace” și operațiunile conduse de NATO, cu un mandat al Consiliului de Securitate al ONU, potrivit G4Media.

Presa austriacă acuză România că se răzbună pentru vetoul pe Schengen

Presa austriacă a dezvăluit că România blochează participarea Austriei la reuniunile NATO, susținând că ar fi vorba despre „o răzbunare” a țării noastre pentru faptul că Viena îi blochează aderarea la Schengen.

„Se pare că România blochează participarea Austriei la reuniunile NATO. Doi ofițeri austrieci de armată de la Bruxelles așteaptă de săptămâni întregi acreditarea lor la alianță. Accesul este amânat de România, care a cerut timp să se gândească la asta. Este cert că aceasta este o răzbunare față de vetoul guvernului federal austriac referitor tema Schengen”, scriu jurnaliștii de la Kurier, care invocă informațiile transmise de alte două publicații austriece, Salzburger Nachrichten și Oberosterreichische Nachrichten.

Delegația României nu a comentat subiectul, dar un purtător de cuvânt al Alianței a spus că NATO contează pe România și Austria „pentru a rezolva orice probleme bilaterale care ar putea afecta ofițerii Austriei din posturile NATO în activitatea lor”.