Roberta Anastase: Vom ataca hotărârea de revocare a mea la Curtea Constituțională
Roberta Anastase a declarat marți, în urma ședinței Camerei Deputatilor prin care a fost demisă din funcția de președinte al acesteia, că va ataca hotărârea la Curtea Constituțională.
Ea a precizat că prin aceasta încercă să apare instituția Președintelui Camerei Deputaților, și nu pe ea ca persoană.
„Iată că ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat, în sensul în care în ședința Camerei Deuptaților s-a propus și acceptat de către Plen revocarea Președintelui Camerei Deputaților. Vreau să înțelegeți că această reacție a mea nu este o intervenție în apărarea persoanei Roberta Anastase, ci în apărarea instituției Președintelui Camerei Deputaților,” a spus Anastase.
De asmenea, consideră că ceea ce se întâmplă în prezent la Parlament este un atac la adresa instituțiilor democratice.
„Nu a existat nicio solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților, având astăzi pe ordinea de zi revocarea președintelui Camerei. De altfel, nu s-a mai îndeplinit o altă condiție procedurală, anume aceea de a fi publicată această convocare în Monitorul Oficial,” a mai spus Anastase
Roberta Anastase a mai adăugat că că revocarea s-a făcut pe baza unui raport primit de la Comisia juridică, care a luat în discuție o ședință pe care nu ea a condus-o, ci Ioan Oltean.
Cel care a înlocuit-o pe Anastase este Valeriu Zgonea. Mai devreme în cursul zilei de marți, și președintele Senatului, Vasile Blaga, a fost demis, fiind înlocuit în funcție de către Crin Antonescu.
Vezi AICI mai multe despre revocarea din funcție a Robertei Anastase și a lui Vasile Blaga.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf