Robert Turcescu susține că ședința pentru învestirea Guvernului Cîțu ar trebui suspendată: Suntem vreo 2000 adunați în Parlament. Strănută colegul de bancă și s-a terminat (VIDEO)

Robert Turcescu susține că ședința pentru învestirea Guvernului Cîțu ar trebui suspendată: Suntem vreo 2000 adunați în Parlament. Strănută colegul de bancă și s-a terminat (VIDEO)

Viceliderul deputaţilorPMP Robert Turcescua susținut miercuri, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că ar trebui amânată ședința de plen de joi în care este programat votul de învestitură al guvernului Cîțu. Totul, în contextul în care, din cauza răspândirii cazurilor de coronavirus pe teritoriul României, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțatrestricționarea întâlnirilor în spații închise a peste 100 de persoane, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire.

”Noi, joi, ne adunăm la Parlamentul României. Suntem aproape 600, dar este și personalul tehnic, și cei din birouri. Suntem vreo 2000 adunați sub aceeași cupolă a Parlamentului. Ăștia dezinfectau bilele cu care se votează. Păi de la bile, dacă e să ni se tragă, ni se va trage? Sau de la colegul de bancă care o să strănute la un moment dat și s-a terminat, s-a închis.

Am înțeles că e o ură mare pe politicienii din România, să moară deputații și senatorii. Dar cu familiile lor ce aveți? Ședința de joi vine într-o perioadă în care Arafat a zis că nu mai sunt permise adunările de 100 de persoane”, a spus deputatul PMP.

În acest context, Robert Turcescu a susținut că ședința de plen ar trebui să fie suspendată.

”Domnul Cîțu să își depună mandatul, să renunțe la acest mandat, rămâne Orban premier interimar și mai vedem peste o săptămână-două-trei… Ne adunăm să ce? Să o luăm de la capăt cu un alt prim-ministru care, la rândul lui, va fi interimar? (…) Eu cred că e complicat să treacă Guvernul Cîțu. La ce ne mai adunăm în toată povestea asta?”, a mai spus Turcescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Amintim, în acest context că șeful DSU Raed Arafat a fost întrebat, la finalul conferinței de presă de miercuri, dacă ședința de joi a Parlamentului ar mai trebui să aibă loc în condițiile noilor restricții impuse de autorități.

Arafat a spus că nu și a refuzat să discute chestiuni care țin de viața politică.

”Haideți să nu intrăm în aspectele astea. Nu sunt nici activități de divertisment, nu sunt nici activități de teatru și persoanele care sunt acolo sunt aceleași persoane. Aici sunt decizii care sunt medicale, nu are rost să începem să le interpretăm într-un fel au altul. S-a dat lista locațiilor care sunt limitate la 100 de persoane. Dacă nu se află printre ele, înseamnă că nu se aplică acolo”, a declarat, miercuri, Raed Arafat.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)