Robert Sighiartău (PNL): Mulți parlamentari nu vor alegeri anticipate, pentru că și-ar pierde pensiile speciale (VIDEO)

Robert Sighiartău (PNL): Mulți parlamentari nu vor alegeri anticipate, pentru că și-ar pierde pensiile speciale (VIDEO)
Sursă foto: Facebook / Robert Sighiartău

Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a explicat joi seară, în direct pe B1TV, că mulți parlamentari nu sunt de acord cu ipoteza alegerilor anticipate, pentru că în situația în care și-ar pierde mandatul, și-ar pierde automat și pensiile speciale.

„Alegeri anticipate – sună bine, chiar foarte bine și în orice democrație europeană, în cazuri de genul acesta se pot declanșa. În România, din cauza Constituției făcute de Iliescu și de FSN, ne-au lăsat portițe pentru alegeri anticipate. Trebuie să cadă doi prim-miniștri la vot în Parlament. Mulți parlamentari, pentru că se gândesc la pensiile lor speciale, nu o să facă acest lucru, pentru că știu cum e situația. Plus că și liderul UDMR a anunțat că nu susține această variantă a anticipatelor”, a afirmat Robert Sighiartău, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Chiar și așa, secretarul general al PNLa subliniat că există și varianta construirii unui Guvern minoritar în jurul formațiunii liberale, pentru că cineva trebuie „să-și asume răspunderea guvernării”. În plus, pasivitatea ar putea conduce la situația din decembrie 2016.

„A doua variantă este cea a unui Guvern minoritar în jurul PNL. De ce? Pentru că cineva trebuie să-și asume răspunderea guvernării. Pentru că, altfel, ajungem la situația din 2016, când noi decontam. PNL stătea pe margine, nu era deloc în Guvern și deconta ceea ce făcea un Guvern tehnocrat sau anumiți oameni care au venit în Guvernul României. Atunci ne asumăm”, a subliniat Robert Sighiartău, secretarul general al PNL.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)