Deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a vorbit despre data alegerilor prezidențiale, miercuri, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și s-a arătat de părere că scrutinul ar trebui să aibă loc „la sfârșitul toamnei, când oamenii participă la viața civică, se informează”.
Întrebat de ce vor liberalii să schimbe data alegerilor, vicepreședintele PNL a spus: „Păi, în primul rând, cred că și-au dat seama cei care au luat decizia în coaliție că este o problemă, mai ales din punct de vedere al cetățeanului, pentru că în iulie-august, când ar trebui să ai campanie electorală, oamenii sunt plecați pe litoral, nu sunt angajați civic și politc și bănuiesc că toți românii își doresc ca viitorul Președinte să aibă legitimitate, să fie bine informați în momentul în care iau decizia cu privire la votul lor și să existe o participare masivă la vot, și cred că acesta este principalul motiv”.
„Eu le-am spus și colegilor mei atunci, eu n-am mai auzit de alegeri în mijlocul verii, în toată Europa sau în lumea asta. Poate în lume mai există unde există clime diferite, dar în Europa eu n-am mai auzit de alegeri în mijlocul verii și atunci cred că este absolut normal să avem alegeri la sfârșitul toamnei, când oamenii participă la viața civică, se informează, se uită le televizor și după aceea merg la vot, ca să știe pe cine votează și să își aleagă Președintele României, care este cea mai importantă funcție în stat. Este principalul motiv până la urmă”, a adăugat Robert Sighiartău.