Robert Sighiartău (PNL) ar alege să intre la guvernare cu PMP, dacă ar avea de ales între PMP și USR: „Avem aceleași valori creștin-democrate”

Robert Sighiartău (PNL) ar alege să intre la guvernare cu PMP, dacă ar avea de ales între PMP și USR: „Avem aceleași valori creștin-democrate”
Foto: Facebook / Robert Sighiartau

Robert Sighiartău, secretar general al PNL și candidat pentru un nou mandat de deputat, a sugerat că, dintre PMP și USR, ar alege să intre la guvernare alături de formațiunea condusă de Eugen Tomac. „Mă simt mai apropiat de partidul din aceeași familie europeană”, a subliniat liberalul.

Robert Sighiartău a fost, luni seară, la TVR 1, alături de un alt deputat care încearcă să obțină un nou mandat în Camera inferioară a Parlamentului la alegerile din 6 decembrie, Robert Turcescu de la PMP. Cei doi au fost chestionați cu privire la motivele care îi determină să candideze.

În acest context, Robert Turcescu a precizat că își dorește să ajungă la guvernare într-o majoritate cu PNL. Liberalul Robert Sighiartău a spus că și în prezent PNL e „împreună” cu PMP, iar acest lucru„nu e un secret pentru nimeni”.Dacă ar fi să aleagă între a guverna cu PMP sau cu USR, liberalul Sighiartăru ar alege PMP, formațiunea care are „aceleași valori creștin-democrate” ca PNL, potrivit G4Media.ro.

„Am fost în minoritate mai bine de 3 ani. În actualul mandat n-am făcut decât să ne luptăm cu guverne toxice, ticăloase, să ne străduim să menținem lucrurile în limitele normalității. În viitorul mandat, sper ca PMP să devină parte dintr-o majoritate guvernamentală solidă. Fiind în opoziție atâta amar de vreme, inițiativele noastre nu au fost adoptate/promulgate. Într-un viitor mandat, sper să ducem cu adevărat lucrurile spre drumul cel bun. (…) Da, eu văd PMP la guvernare. Suntem un partid cu resurse extrem de valoroase, atât pentru guvernarea centrală cât și pentru cea locală”, a explicat Robert Turcescu, candidat din partea PMP Brașov, când a fost întrebat despre motivul care-l determină să cadideze pentru un nou mandat.

Robert Sighiartău, candidat al organizației județene Bistrița, a explicat căromânii ar trebui să știe că, în acest moment, PNL împreună cu PMP dețin doar 27% din Parlament, situație care nu le asigură posibilitatea de a adopta inițiativele legislative dorite.

„Vreau să candidez pentru un nou mandat ca să fac viața mai bună semenilor mei. Nu este un slogan. În ce mă privește am reușit să trec 4 legi cu mare impact pentru români (…) În viitorul meu mandat, voi avea de partea mea și guvernul și sper o majoritate parlamentară. (…) Da, ne-am propus să rămânem la guvernare. Eu vreau cu Robert Turcescu…de altfel, nu e un secret că suntem împreună și în prezent. PMP, la fel ca PNL, se află în familia europeană PPE (Partidului Popular European – n.red). Avem aceleași valori creștin-democrate. Românii trebuie să știe că, în acest moment, PMP și PNL dețin doar 27% din Parlament, motiv pentru care nu s-au putut face schimbări structurale, deși ne-am dorit”, a afirmat Robert Sighiartău.

Întrebat pe cine ar alege dacă ar „avea de ales între a intra la guvernare cu USR sau cu PMP”, liberalul Robert Sighiartău a răspuns:„Așa cum am spus deja, mă simt mai apropiat de partidul din aceeași familie europeană”.

Cei doi au fost întrebați și ce le promit românilor.„Promit să nu fur!”, a răspuns Robert Turcescu.„Promit să apăr și să promovez instituția Familiei!”, a spus Robert Sighiartău.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)