Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a acuzat Primăria Generală a Municipiului București că blochează proiectul pentru construirea unui pasaj în zona Dristor, „un pasaj absolut necesar pentru calitatea aerului și pentru fluidizarea traficului”.
Edilul susține că Primăria Sectorului 3 nu poate nici măcar să se apuce de pasaj din cauza Primăriei Generale.
„Unul din principalele puncte din campania electorală de acum, iată, mai bine de doi ani de deja au fost proiectele de mobilitate, de fluidizare a traficului. Principala problemă a Bucureștiului astăzi, așa cum o știm bine cu toții, este problema aerului pe care îl respirăm, adică problema poluării, care problemă vine din trafic. Dacă nu fluidizăm traficul, nu o să avem un aer mai curat niciodată. Să nu mai vorbim de cât timp pierdem din viața noastră în trafic! Ei bine, avem o mare problemă că nu putem nici măcar să ne apucăm de acest pasaj, nu discutăm de altceva, nu putem să ne apucăm, nu să îl finalizăm, din cauză că suntem blocați de o instituție care în mod normal ei ar fi trebuit să facă acest pasaj demult”, a declarat Robert Negoiță, miercuri dimineață, într-o conferință de presă.
„Aici, la Dristor, este cea mai aglomerată intersecție din Sectorul 3. Noi avem aici în plan un proiect de trei ani de zile să facem un pasaj. Primăria Generală nu ne lasă! În continuare, Primăria Generală ne blochează în aceste proiecte de fluidizare a traficului și de îmbunătățire a calității aerului. (Proiectul) arată foarte bine, dar nu e neapărat o chestiune de design. Nu o facem de aspect. Pur și simplu este un pasaj absolut necesar, repet, pentru calitatea aerului și pentru fluidizarea traficului”, a continuat el.
Cu această ocazie, Robert Negoiță a lansat un apel către Nicușor Dan.
„Fac un apel, încă o dată, către primarul general și Primăria Generală să nu ne mai blocheze în aceste proiecte absolut necesare, absolut utile pentru București. Ne este afectată viața tuturor. Sute de mii de familii suferă din cauza faptului că nu avem aceste proiecte rezolvate, nu avem aceste pasaje. Sper din suflet să le dea Dumnezeu gândul bun și să nu ne mai blocheze în continuare, să ne lase să ne facem treaba, să ne lase să rezolvăm aceste probleme de trafic măcar în Sectorul 3”, a mai spus primarul Sectorului 3.