Robert Negoiță: Peste un mandat, cred că am să mă întorc în privat (VIDEO)

Robert Negoiță: Peste un mandat, cred că am să mă întorc în privat (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a declarat marți, pentru B1 TV, că nu intenționează să mai candideze la alegerile de peste patru ani și că s-ar întoarce în privat.

Negoiță invocă o retragere din politică

„Dacă vreți părerea mea, peste un mandat…. cred că am să mă întorc în privat”, a declarat Negoiță în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.

Întrebat dacă asta înseamnă că acum e ultima dată când mai candidează, el a răspuns: „Da”.

„Deja e mult… Am speranțe că nu vom mai fi încurcați de Primăria Generală și vom putea să ne facem proiectele. E foarte trist… Vă duc să vedeți stivele, munții de prefabricate pentru pasajele de la Mihai Bravu și pur și simplu…fără nicio explicație”, a continuat Negoiță.

Robert Negoiță se plânge că Nicușor Dan îi blochează proiectele

De altfel, Robert Negoiță s-a plâns de mai multe ori că Nicușor Dan îi blochează proiectele de infrastructură: „Noi avem proiect și primarul general ne-a blocat. A zis inițial că nu avem PUZ-uri, am venit cu PZU-uri deja de anul trecut, le-a blocat și nu vrea să le semneze. Avem studii de trafic făcute de specialiști. Dacă am construi pasajele de la Mihai Bravu, am economisi în fiecare an peste 4 milioane de ore state inutil în trafic, peste 10.000 de tone de combustibil consumate mai puțin și amprentă de carbon cu vreo 16.000 de tone mai puțin în fiecare an”.
Negoiță a acuzat apoi că nu poate nici să construiască școli și grădinițe în zona centrală, tot din cauza lui Nicușor Dan, care refuză să cedeze terenurile: „E adevărat că avem probleme în anumite zone, dar per total stăm bine. Dar mai ales pe zona centrală unde n-am avut teren să construim și unde de ani de zile cerem municipalității să ne transfere niște terenuri și de care noi știm că le au… Primarul general nici măcar nu le pune pe ordinea de zi”.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`