Robert Negoiță: Am venit la Parchetul General pentru că depun o plângere penală de abuz în serviciu împotriva prefectului Capitalei (VIDEO)

Publicat: 24 09. 2020, 12:09
Foto: facebook.com/Robert.Negoita

Robert Negoiță a anunțat, joi, la Pachetul General, că depune o plângere penală de abuz în serviciu împotriva prefectului Capitalei, Gheorghe Cojanu, pe care îl acuză că l-a suspendat „imediat” din funcția de primar, în timp ce în cazul viceprimarului trecut de la ALDE la PSD procedura a durat „o lună aproximativ”. „O altă întrebarela care ar trebui să răspundă, ce legătură are dumnealui cu mafia retrocedărilor ilegale din Sectorul 3, cărora le face jocul și le urmărește interesele”, a mai spusRobert Negoiță.

Robert Negoiță depune o plângere penală de abuz în serviciu împotriva prefectului Capitalei

„Am venit la Parchetul General pentru că depun o plângere penală împotriva domnului prefect, prefectul Municipiului București. Este o plângere penală de abuz în serviciu. Trebuie să răspundă în fața procurorilor, să le explice de ce pe fix aceeași speță, în fix aceeași instituție, eu, care am plecat de la PSD, mă suspendă imediat, iar doamna viceprimar, care pleacă de la ALDE la PSD, e lăsată până acum. În sfârșit, au suspendat-o zilele trecute. De ce cu o întârziere de o lună aproximativ? Cred că e nevoie ca domnul prefect să răspundă la această întrebare. De ce aceste două unități de măsură?”, a declarat Robert Negoiță.

El susține că prefectul Capitalei s-a întrebat, așadar, ce legătură are prefectul Capitalei „cu mafia retrocedărilor ilegale din Sectorul 3, cărora le face jocul și le urmărește interesele”: „De aceea m-au şi suspendat pe mine, de aceea mi-au şi închis biroul, să nu mai am acces la calculator să urmăresc procesele, să urmăresc înfăţişările, termenele şi toate cele”.

„Un înalt funcţionar public nu trebuie să facă nici politică şi nici să facă jocurile unei structuri mafiote, aşa cum e mafia retrocedărilor ilegale, care a activat mai ales în Sectorul 3 (…) Discutăm de fix aceeaşi speţă în aceeaşi instituţie, cu acelaşi prefect. De ce faci aceeaşi suspendare la o distanţă de aproximativ o lună? Adică, fix cât să îţi faci jocurile, fix cât să influenţezi anumite chestiuni în instituţia Primăriei Sectorului 3″, a mai spus Robert Negoiță.

Videoclipul postat de Robert Negoiță este însoțit de descrierea următoare: „Demascăm blatul PNL-PSD de la Sectorul 3. Depun plângere penală față de abuzurile comise de prefectul liberal”.

„Se constată încetarea de drept la data de 19 august 2020 a mandatului de primar al Sectorului 3 București, al domnului Negoiță Robert-Sorin, având în vedere admiterea candidaturii sale la alegerile locale din 27 septembrie 2020 pentru funcția de primar al Sectorului 3, din partea altui partid decât cel pe listele căruia a candidat și a fost ales primar la alegerile locale din 2016”, se arată într-un ordin al prefectului Capitalei din 31 august.