Robert Cazanciuc: PSD va vota inițiativa USR „fără penali” în funcții publice

Robert Cazanciuc: PSD va vota inițiativa USR fără penali în funcții publice
Foto: Robert Cazanciuc / Facebook

Preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a anunţat, miercuri, că PSD va vota inițiativa USR „fără penali” în funcții publice. Liderul social-democrat a mai precizat că senatorii vor participa fizic la ședință iar pentru trecerea proiectului USR este nevoie de votul a două treimi, mai exact 90 de voturi.

PSD va vota inițiativa USR ‘Fără penali în funcții publice’

O decizie surprinzătoare a fost luată de liderii social-democrați. PSD-iștii vor susține inițiativa USR ‘Fără penali în funcții publice’. Anunțul a fost făcut de preşedintele Senatului Robert Cazanciuc.

„Decizia politică a PSD a fost în spiritul referendumului de a nu avea penali în funcţii publice.Așa cum am votat și la Camera Deputaților, PSD va vota inițiativa fără penali în funcții publice. De altfel noi am şi propus să organizăm referendumul pe 23 august, dar forţele de dreapa s-au opus la vremea respectivă pe motiv de pandemie. Aşteptăm ca şi celelalte partide politice să urmeze exemplul PSD şi să nu aibă pe listele parlamentare persoane trimise în judecată. Am văzut o declaraţie a domnul Barna zilele trecute în care a spus că se aşteaptă să fie chemat la DNA, adică să fie penal. Sperăm că USR va lua o decizie în acord cu iniţiativa Fără penali în funcţii publice, dacă domnul Barna va fi penal, aşa cum declara domnia sa zilele trecute”, a afirmat Robert Cazanciuc miercuri la Parlament, potrivit News.ro.

Reamintim că pe ordinea de zi a sedinței senatorilor se află inițiativa USR dar și cererea de reexaminare a președintelului Klaus Iohannis privind legea alegerilor parlamentare

Marcel Ciolacu: Nu vor fi candidaţi cu probleme penale pe listele PSD la alegerile parlamentare

În PSD, marii penali au dispărut de pe lista pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Anunțul a fost făcut de președintele Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă traseiștii își vor găsi sau nu loc pe liste,Marcel Ciolacua răspuns:„Vom încerca să nu avem traseişti pe listele noastre. Trebuie să învăţăm din greşeli”.

Întrebat dacă, din momentul trimiterii în judecată, un membruPSDpoate fi trecut pe listele de candidaţi la parlamentare, acesta a explicat:„În România sunt patru milioane dedosare penale. Nu ştiu câte am eu sau aveţi dvs. O să venim cu precizări. Nu o să fie candidaţi cu probleme penale pe listelePSD. Sunt mai multe propuneri. Totuşi, există prezumţia de nevinovăţie. Dar va fi o decizie politică. Dacă şi cei care sunt deja trimişi în judecată, cei care au o hotărâre a instanţei…voi face ce e mai bine pentruPSDşi pentru societatea românească”.

Lista candidaților pe județe, la alegerile parlamentare din 2020

Alegerile parlamentare din 2020 vor avea loc la data de6 decembrie, iar un nou semn al apropierii de scrutin s-a ivitvineri, când s-a intrat oficial încampanie electorală, una ce se va desfășuraîn condiții speciale de protecție sanitară pe fondulpandemiei de coronavirus. Partidele politice parlamentare și celelalte formațiuni intrate în cursă și-au definitivat listele de candidați pe care îi propun pentru Senatul României și Camera Deputaților.

Vezi AICI lista candidaților pe județe la alegerile parlamentare din 2020

Urmăriți B1TV.ro și pe
`