Robert Cazanciuc (PSD): Imediat ce o să avem semnăturile, vom depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului
PSD insistă cu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi că moţiunea va fi depusă imediat ce vor fi adunate toate semnăturile necesare, potrivit Agerpres.
PSD va depunde moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban
„Imediat ce o să avem semnăturile, angajamentele asumate de parteneri; moţiunea de cenzură trebuia depusă ieri pentru că fiecare zi cu acest Guvern, din păcate, înseamnă pentru poporul român un cost, un cost pe sănătate, un cost pe economie. De ieri trebuia depusă moţiunea de cenzură, dar trebuie să adunăm toate semnăturile, toate forţele care vor să scape de acest Guvern cât mai curând posibil”, a spus Cazanciuc înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD.
El a susţinut că sunt adunate aproape toate semnăturile pentru moţiunea de cenzură.
Totodată, acesta precizat că înaintea de depunerea moţiunii de cenzură ar trebui organizat un congres al PSD.
Klaus Iohannis, despre moțiunea de cenzură: După părerea mea, argumente obiective pentru a acuza Guvernul nu există
Președintele Klaus Iohannis este de părere că nu există argumente obiective pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban, așa cum au anunțat reprezentanții PSD. Șeful statului a subliniat, miercuri, în cadrul conferinței de presă care a avut loc la Palatul Cotroceni, faptul că moțiunea de cenzură este un instrument la care poate apela opoziția în cazul în care se constată un ”management defectuos” al Executivului. Iohannis a susținut însă că nu poate fi vorba despre o astfel de situație, în condițiile în care, spune președintele, Guvernul a gestionat în mod eficient situația creată de epidemia de coronavirus și ”multele treburi publice” care există pe lângă criza sanitară.
”Pur formal, moțiunea e un instrument al opoziției, când Guvernul e acuzat de management defectuos.După părearea mea, acest guvern Orban nu poate fi acuzat de management defectuos. S-a descurcat foarte bine, e un guvern puternic minoritar, care a reușit să vină cu un buget, care gestionează în continuare multele treburi publice. Argumente obiective pentru a acuza guvernul, după părearea mea, nu există. Dar sunt două chestiuni de care trebuie să ținem cont: faptul că vom avea alegeri locale și parlamentare ne face să credem că unii acționează excesiv de politicianist. Pe de altă parte, PSD a dat dovadă vie că acționează în Parlament cu un cinism inimaginabil doar pentru a câștiga câteva voturi. În această notă văd eu anunțurile PSD că va veni cu moțiunea de cenzură”, a spus Klaus Iohannis.
Kelemen Hunor: UDMR nu va semna o moţiune de cenzură
Kelemen Hunor a declarat că UDMR nu va semna o moţiune de cenzură. Liderul Uniunii a precizat că nu i se pare oportun să vii cu o moţiune de cenzură, într-o perioadă în care există alte probleme care trebuie gestionate, însă bnu consideră că o astfel de acţiune ar fi o catastrofă, deoarece acesta este un instrument constituţional pe care îl are Opoziţia la dispoziţie.
“Eu atâta pot să vă spun, că noi nu vom semna o moţiune de cenzură. Asta e 100%.”, a spus liderul UDMR la RFI.