Robert Cazanciuc (PSD): Camera Deputaţilor va respinge proiectul cu privire la folosirea limbilor minorităţilor
Robert Cazanciuc, lider PSD și președinte interimar al Senatului, a anunțat că, săptămâna viitoare, Camera Deputaţilor va respinge proiectul de lege inițiat de UDMR, potrivit căruia autorităţile locale sunt obligate să folosească limba unei minorităţi în localităţile în care aceasta are 20% din populaţie. Pe 8 aprilie, inițiativa legislativă a trecut tacit de Senat, după ce s-a împlinit termenul de 45 de zile fără ca aceasta să ajungă la vot în plen. Un traseu oarecum similar a urmat și inițiativa UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc: a trecut tacit de Camera Deputaților, dar a fost apoi respinsă de Senat.
Robert Cazanciuc (PSD): Camera Deputaţilor va respinge proiectul privind folosirea limbilor minorităţilor
Președintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a anunțat, într-o postare pe Facebook, faptul că, săptămâna viitoare, Camera Deputaților va constata paralelism cu textul Codului Administrativ în vigoare şi va respinge iniţiativa legislativă potrivit căruia autorităţile locale sunt obligate să folosească limba unei minorităţi în localităţile în care aceasta are 20% din populaţie.
Cazanciuc a susținut că a aflat că există deja un text în Codul Administrativ identic cu cel din proiect.
„Săptămâna viitoare, Camera Deputaţilor va constata paralelism cu textul Codului Administrativ în vigoare şi, cu sprijinul PNL care l-a avizat alături de UDMR în Comisia de Sănătate din Senat, va respinge iniţiativa!”, a scris Robert Canzanciuc, pe Facebook, în postarea cu titlul „Mult zgomot pentru nimic”.
Pe 8 aprilie, de Senat a trecut tacit un proiect de lege asumat de toți aleșii UDMR, potrivit căruia autoritățile locale vor fi obligate să folosească oficial, în comunitățile în care o minoritate națională reprezintă peste 20% din populație, limba minorității respective. Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat încă din toamna anului trecut, iar Comisia Juridică, unde lider e senatorul PSD Șerban Nicolae, a dat aviz pozitiv.
Proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc, scandalul politic al ultimelor zile
Atmosfera în politica românească a fost, zilele acestea, extrem de tensionată, după ce în spațiul public s-a răspândit informația că un proiect de lege, depus la finele anului trecut de doi parlamentari UDMR și care prevedea o largă autonomie Ținutului Secuiesc, a trecut tacit de Camera Deputaților. Asta pentru că nu a ajuns la vot în plen în termenul de 45 de zile.
Premierul Ludovic Orban a declarat că de vină este PSD și, mai ales, liderul acestui partid, Marcel Ciolacu. Din funcția de președinte al Camerei Deputaților, Ciolacu ar fi trebuit în tot acest timp să pună pe ordinea de zi a plenului inițiativa legislativă pentru a fi respinsă, dar nu a făcut acest lucru, a explicat președintele PNL. La rândul său, Florin Roman, liderul deputaților liberali, a acuzat existența unui troc politic PSD – UDMR.
Scandalul a marcat poate cea mai dură ieșire a lui Klaus Iohannis de când este președintele României. A susținut că, în vreme ce toată lumea se luptă cu pandemia de coronavirus, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor. A și întrebat retoric ce au primit PSD și Marcel Ciolacu de la premierul ungar Viktor Orban pentru a face aceste lucruri. Pentru discursul său, Iohannis s-a ales cu plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Ulterior,Marcel Ciolacua lansat un apel cătreservicii„săiasă public și să spună dacă i-au trimis președintelui Iohannis vreo informare referitoare la acuzațiile aduse”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a reacționat și el după discursul dur al liderului de la Cotroceni: „Nici în cele mai tulburi perioade antidemocratice nu am auzit așa ceva din România”.
În cele din urmă, controversatul proiect de lege a fost respins în Senat. Inițiativele de acest gen nu ar trebui să se mai regăsească vreodată pe agenda Parlamentului, a transmis apoi Klaus Iohannis.