Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a spus, vineri, la emisiunea „Interviurile lui Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV, că în acest moment ministerul nu are în vedere un proiect de lege ce prevede grațierea și amnistierea deținuților cu pedepse de până la 6 ani.
„Nu există în momentul de față nicio procedură de elaborare a unui act normativ care să prevadă grațierea. Este adevărat că săptămâna aceasta a fost adoptată o hotărâre de guvern, s-a constatat că avem o suprapopulare în penitenciar. În ultimii ani, numărul celor care intră în penitenciar este cu 10% mai mare, avem un grad de ocupare care merge până la 180% în anumite penitenciare, este foarte greu să administrezi un sistem penitenciar cu asemenea încărcare. Sistemul e supraîncărcat cu persoane care au săvârșit infracțiuni de mică gravitate. Este foarte dificil să pretindem celor care administrează penitenciarele să încerce forme de reeducare când eu nu am condițiile minime de gestiune a unui sistem, ca să putem avea șansa unei reintegrări ulterioare trebuie să punem bazele unui sistem cu suficiente resurse”, a declarat Robert Cazanciuc.
Ministrul precizează că în cazul omului de afaceri Gigi Becali, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, cererea de grațiere care va ajunge la președintele Băsescu trebuie să cuprindă un referat amănuțit al comportamentului deținutului, realizat de Ministerul Justiției.
Cazanciuc adaugă că un proiect de lege privind grațierea trebuie foarte atent fundamentat, această lege fiind mai des aplicată în statele care se confruntă cu problema țărilor în care penitenciarele sunt suprapopulate.
„Cei care beneficiază de asemenea grațieri sunt mai ales cei care au fost vătămați prin infracțiunile pe care le-au făcut. Se procedează mai ales unde pericolul social nu este foatre mare, dar există un impact asupra populației” a mai precizat Cazanciuc.